DESCRIERE
Schiarhimandritul Ioachim Parr | Cand cei doi devin una
Editura Egumenita, 2016
Traducere din limba rusa: Diana GUTU
Extras din Cuvantul catre cititori al lui VARSANUFIE, Mitropolit de Sankt-Petersburg si Ladoga, cancelar al Patriarhiei Moscovei
In urma cu cativa ani, a avut loc intalnirea crestinilor-ortodocsi din Rusia cu schiarhimandritului Ioachim (Parr), staretul Manastirii Cuvioasa Maria Egipteanca (New York, USA). Vorbind despre primele lui conferinte si prelegeri pe pamantul rusesc, parintele Ioachim isi aduce aminte cum, american fiind, era primit cu o anumita rezerva. Aceasta atitudine sceptica el o exprima prin umorul subtil care il caracterizeaza, citand intrebarea evanghelica a lui Natanail: Din Nazaret poate fi ceva bun? (Ioan 1, 46)
Insa deja dupa cateva intalniri ale parintelui Parr cu reprezentantii clerului, dar si cu monahi si mireni, petrecute in timpul pelerinajelor particulare prin Rusia, vestea despre venirea lui a inceput sa se raspandeasca instantaneu, atat in mediul bisericesc, cat si in afara lui. Si iata ca una dupa alta au inceput sa vina invitatii la adresa parintelui Parr, pentru a tine conferinte in prezenta vietuitorilor din manastiri, enoriasilor din parohii, studentilor de la Teologie si chiar in cadrul emisiunilor laice televizate.
Inregistrarile video ale acestor discutii deseori sunt distribuite spre acces liber pe Internet si aduna mii de vizualizari. Iar doua volume de convorbiri au obtinut recenzii favorabile si au devenit unele dintre cele mai cautate lucrari in magazinele de literatura duhovniceasca ortodoxa.
Prima culegere de de convorbiri ale schiarhimandritului Ioachim, convorbiri pe pamant rusesc, este destinata unei sfere largi de intrebari legate de viata duhovniceasca. Subiect al celei de-a doua culegeri, Sa nu preferi nimic iubirii lui Hristos, au devenit chestiunile legate preponderent de alcatuirea interioara si de telul monahismului. In cea de-a treia culegere, pe care o tineti acum in mana, sunt incluse convorbiri despre casnicie si relatiile de familie. Insa, daca ne aducem aminte ca Sfanta Scriptura considera casnicia nu doar o forma de raporturi intre sexe, ci si un oarecare model al relatiilor dintre Dumnezeu si om, va deveni evident ca intrebarile discutate in aceasta carte depasesc cu mult tiparele subiectului indicat in titlu.
Extras de la p. 67
La mine in parohie sunt cateva femei care spun:
“Cand eram tanara si frumoasa, sotul tinea la mine. Acum nu mai vrea nici sa ma vada. Au aparut copiii, m-am ingrasat, am incaruntit, am imbatranit... A uitat complet de existenta mea.”
Eu le raspund:
“S-a intamplat pentru ca te-ai vandut ca un obiect. S-a schimbat aspectul exterior al obiectului, s-a schimbat si atitudinea fata de el.”
Asadar, cine suntem? Ce ne dorim? Cat de des ne dorim in realitate una si facem alta. De ce? Pentru ca in relatiile noastre lipseste sinceritatea. Nu ne apropiem de vreo fata frumoasa sau de vreun barbat simpatic spunandu-i: “Am nevoie doar de trupul tau, dupa care nu mai vreau sa te vad.” Stim ca nu vom reusi nimic cu asemenea cuvinte. Insa deseori avem in vedere tocmai asta.
In America exista ziarul “The New York Times”, unde in fiecare sambata se tiparesc anunturi despre nunti, de regula ale oamenilor care ocupa o pozitie inalta in societate. Daca ati publicat poza cuiva in “The New York Times”, este un lucru mare! Si iata ca intr-o zi in ziar a aparut fotografia unei tinere frumoase dintr-o familie buna dar foarte saraca. In fotografie aparea singura, fara mire. Anuntul comunica o nunta care avea sa fie pompoasa si luxoasa. Erau enumerate, de asemenea, diferitele reusite ale mirelui, insa varsta lui nu era indicata. Dar la sfarsit se mentiona ca este foarte bogat. Am inteles ca mirele era in varsta si probabil bolnav, de vreme ce nu i se publicase fotografia. In schimb, era bogat!
Sau uneori oamenii gandesc: “Iti iubesc banii. Vreau sa ma casatoresc cu tine pentru ca vei putea sa ai grija de mine.” Cel care se casatoreste de dragul banilor va plati pentru asta toata viata, pana la ultimul ban. Intr-adevar, daca ne casatorim nu pentru scopul destinat casatoriei, ci pentru altceva, rasplata este inevitabila. Fiti atenti! Este foarte important! Ne apropiem de esenta chestiunii.
Scopul casatoriei este acelasi ca scopul vietii in sine, adica mantuirea sufletului. Unii oameni spun: “Ma insor, ea nu e ortodoxa, nu crede in Dumnezeu, dar ne-am hotarat sa ne casatorim.” Este ca si cum ai aseza la volan un sofer orb. Trebuie sa ne casatorim cu acela care ne va sustine pe calea atingerii sfinteniei, ne va da posibilitatea sa o dobandim.
De ce vorbesc despre sfintenie? Unii s-ar putea sa se tulbure. Insa fiecare om este chemat spre sfintenie. Fiti sfinti, precum tatal vostru Cel ceresc sfant este! (Parafrazare la Mat. 5, 48) De ce? Pentru ca suntem chemati sa traim in unire cu Dumnezeu, in comuniune cu Dumnezeu. Domnul este sfant si, unindu-ne cu el, dobandim si noi sfintenia. Tocmai pentru asta ne casatorim. Tocmai pentru asta am si aparut pe lume. Toate discordiile care au loc astazi in viata de familie se explica tocmai prin faptul ca masina noastra este condusa de un sofer nevazator. Si de regula acel sofer suntem chiar noi. Nu stim de ce si pentru ce suntem aici, motiv pentru care nu putem realiza scopul pentru care suntem chemati. [...]
Am sa va povestesc o istorioara care poate va va parea incredibila, insa ne va apropia de intelegerea iubirii. Asadar, la New Orleans traia o familie de culoare. Tatal, Maurice, in fiecare zi mergea la serviciu – era postas. Bani multi, desigur, nu primea, iar in familie erau unsprezece copii. Sapte dintre ei erau infirmi: unii sufereau de afectiuni ale coloanei, altii purtau aparate ortopedice, unii se deplasau cu ajutorul scaunului cu rotile.
Cand i-am vazut pentru prim oara, primul gand care mi-a venit a fost: “O, Doamne! Daca as fi mirean, m-as gandi ca acest tata, dupa nasterea celui de-al doilea copil infirm, ar fi trebuit sa decida sa nu mai faca niciun copil, ca sa nu le fie foarte greu in viata.”
Intr-o zi, distribuind corespondenta, Maurice a intrat intr-un spital de stat unde erau internati copii negri cu defecte fizice, ai caror parinti fie ii parasisera, fie nu puteau sa-i ingrijeasca asa cum trebuie. Venind acasa, el i-a spus sotiei:
“Acolo, in spital, este internat un copilas,, el are nevoie de familie. Este infirm. Hai sa-l luam!”
“Dar cum sa-l ajutam, daca este infirm? A oftat femeia. Nu avem bani. Tu esti un simplu postas. Avem copiii nostri. Cum sa mai luam pe altcineva?”
Stiti ce a raspuns Maurice?
“Il vom iubi. Noi il vom iubi.”
