DESCRIERE
Calin PINTEA - Trepte spre cer
Meridiane Publishing, 2020
Extras/ p. 348
Cu pasi de pisica, Vlad s-a apropiat de cladire temator, gata sa se arunce pe burta in zapada la nevoie. A escaladat un gard destul de subred si s-a oprit in fata unui indicator pe care inscriptionata „Cantonul Forotic”. Vestile pareau dintre cele bune. Fara sa se apropie prea mult, a dat tarcoale cladirii, multumindu-se doar sa priveasca inauntru prin fereastra inghetata. Singura persoana din incapere era un barbat in uniforma de ceferist care, asezat la masa, se straduia sa carpeasca o pelerina de ploaie. Usor, fara zgomot, s-a intors cu zambetul pe buze asa cum ii sta bine unui mesager care aduce vesti inaripate.
„Suntem salvati, parinte. Am ajuns la un canton de cale ferata. Mi-e greu sa cred ca nu ne va ajuta ceferistul care este de serviciu. Oamenii astia sunt mancati de necaz, stiu bine ce inseamna suferinta.”
Fara sa mai astepte vreo confirmare, Vlad si-a luat tovarasul in brate si s-a apropiat de cladirea cu insemne feroviare. A batut cu putere la usa, incercand sa nu lase loc de indoiala pentru bunele sale intentii:
„Buna seara! Iertati-ne ca dam buzna asa, la ora asta. Prietenul meu e ranit si are mare nevoie de ajutor.”
Usa s-a deschis brusc si o lanterna neprietenoasa si-a trimis inainte un sol ca sa-i opreasca.
„Stati asa! Cine sunteti si cum ati ajuns aici?”
„Ma numesc Vlad Munteanu. Am un ranit, pe parintele Nicolae.”
”Nu misca! Despre ce ranit vorbesti tu, ma?”
Gazda i-a examinat scurt, insistand mai mult pe ranitul care parea intr-adevar sa aiba o problema de sanatate. Hainele preotesti si privirile blajine pareau sa il convinga ca in aer nu plutea nicio amenintare, asa ca intr-un final a conchis:
„Haideti inauntru. [...]”
