DESCRIERE
INTRU SLAVA LUI DUMNEZEU CELUI IN TREIME LAUDAT
ACATISTIER
LUCRARE PUBLICATA CU BINECUVANTAREA PREAFERICITULUI PARINTE DANIEL, PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMANE
EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC SI DE MISIUNE ORTODOXA, BUCURESTI – 2016
||||
Nota editoriala/ e x t r a s
Crediciosii ortodocsi romani rostesc zilnic, cu mare evlavie, condacele si icoasele Acatistelor. De aceea si cartea care le contine, Acatistierul, este mult cautata si folosita pentru citirea Acatistelor in biserica, dar si acasa. Denumirea de Acatist provine din limba greaca si inseamna cantare in timpul careia nu se sade, amintind de privegherile de noapte in care poporul Constantinopolului, staruind in rugaciune, cerea ocrotirea Maicii Domnului asupra capitalei si a Imperiului in vremea asediului popoarelor navalitoare. Genul imnografic al Acatistului deriva din cel al marelui Condac, gen dezvoltat prin creatia Sfantului Roman Melodul (+cca 556), la randul lui influentat de poezia crestina siriaca, al carei reprezentant de seama a fost Sfantul Efrem Sirul (+373). Cel mai cunoscut si vechi Acatist, si cel care a fost consacrat sub acest nume, este Acatistul Bunei Vestiri, introdus in cult de patriarhul Serghie al Constantinopolului (610-638), in cadrul privegherii savarsite pentru apararea cetatii imperiale de atacul avarilor, in anul 626. Autorul acestui prim acatist ramane necunoscut, desi s-au propus nume importante ale culturii bizantine, de la Vasile al Seleuciei (+cca 468) si Roman Melodul (+cca 556), pana la patriarhii Constantinopolului Serghie (+638) sau Fotie cel Mare (+cca 893). Acatistul Bunei Vestiri a devenit parte a cultului ortodox prin includerea lui in cadrul Utreniei din sambata a cincea a Postului Mare, savarsita ca Denie vineri seara.
