Viata monahala din Tara Romaneasca la mijlocul secolului al XIX-lea de arhim. Dr. Policarp CHITULESCU 

DESCRIERE

Arhim. Dr. Policarp Chitulescu

Viata monahala din Tara Romaneasca la mijlocul secolului al XIX-lea

Bucuresti: Editura Cuvantul Vietii, 2022

Extras/ Introducere

Inlocuirea domnilor fanarioti cu cei pamanteni, survenita in urma Revolutiei lui Tudor Vladimirescu, a deschis un drum nou vietii politice si bisericesti din Tara Romaneasca si Moldova. In istoriografie s-a accentuat mai putin faptul ca de la momentul 1821 Biserica a fost supusa, in mod programatic, unui regim fiscal din ce in ce mai impovarator, care a culminat, in timpul regimului Cuza, cu secularizarea bunurilor si mai ales a vietii bisericesti. Problema pe care o vom analiza in materialul de fata nu este secularizarea averilor, ci amestecul Statului in viata bisericeasca, in aspecte in care Statul nu avea nicio indrituire sa intervina, fiind vorba strict de indatoririle spirituale si canonice ale ierarhilor si staretilor din manastiri. Totusi, existenta manastirilor si a personalului monahal depindea de sursele de venit confiscate, de aceea suntem obligati sa tratam, tangential, si problema secularizarii bunurilor bisericesti.

La jumatatea secolului al XIX-lea, viata monahala si cea bisericeasca, in general, au inceput sa fie afectate in rau, incepand cu adoptarea Regulamentelor Organice de la 1831. De acum, atacurile directe asupra Bisericii se vor inteti: in Tara Romaneasca, domnitorul Gheorghe Bibescu (1842-1848) a incercat sa puna sub controlul Statului, in mod samavolnic, averile manastiresti, in timp ce, in Moldova, Mihail Sturdza (1834-1849), cunoscut pentru lacomia si venalitatea sa, a promulgat in 1835 Legea pentru administrarea manastirilor indigene, neinchinate, care constituia un pas inainte pentru impunerea controlului autoritatii laice asupra administrarii bunurilor bisericesti.