Salman RUSHDIE | Harun si Marea de Povesti

DESCRIERE

Salman RUSHDIE    |    Harun si Marea de Povesti

POLIROM junior, 2019

Traducere din limba engleza de Dana CRACIUN

||||

Extras – motto:

Zembla, Zenda, Xanadu:

Aievea-n lumi de basm poti trai si tu,

Frica si-n ele se poate strecura,

Asa ca departe cand voi pleca

Ramai si citeste si-n gand ma vei avea.

Extras – Sahul de Bla

A fost odata, in tara Alifbay, un oras trist, cel mai trist dintre toate, asa de devastatator de trist, ca isi uitase propriul nume. Era asezat pe tarmul unei mari indurerate, plina de pestiposaci, atat de amarati la gust, incat cei care ii mancau incepeau sa ragaie chiar daca cerul era senin.

In partea de nord a orasului se gaseau fabrici uriase in care (asa mi s-a spus) tristetea era de fapt produsa, impachetata si trimisa peste tot in lume, iar lumea parea sa nu se mai sature de ea. Din cosurile fabricilor de tristete se revarsa un fum negru ce plutea peste oras ca o amenintare.

Si in mijlocul orasului, dincolo de o zona veche de cladiri distruse care aratau ca niste inimi frante, traia un baietandru fericit pe nume Harun, unicul copil al povestitorului Harun Khalifa, a carui veselie era vestita in intreaga metropola nefericita si al carui suvoi nesfarsit de povesti plasmuite, adevarate si intortocheate ii atrasese  nu o porecla, ci doua. Pentru admiratori, era Rasid, Noianul de Cuvinte, la fel de plin de povestiri ca marea de pestiposaci; dar pentru rivalii sai invidiosi, era Sahul de Bla. Pentru sotia sa, Soraya, Rasid era de multi ani un sot cum nu se poate mai iubitor si in toti acesti ani Harun crescu intr-un camin in care, in loc de nefericire si priviri incruntate, avu parte de rasetele tatalui sau, ce nu se lasau niciodata asteptate, si de vocea suava a mamei sale inaltandu-se in cantec.

Dupa care se intampla ceva. (Se prea poate ca tristetea orasului sa se fi strecurat si in casa lor, pe fereastra.)

In ziua in care Soraya se opri din cantat in mijlocul unui vers, ca si cum cineva a rasucit un buton, Harun intelese ca se apropiau vremuri grele.

***

Rasid Khalifa era atat de prins in nascocitul si spusul povestilor, incat nici nu-si dadu seama ca Soraya nu mai canta; ceea ce probabil nu facu decat sa inrautateasca lucrurile. Dar Rasid era in fond un om ocupat, solicitat intr-una, el era Noianul de Cuvinte, faimosul Sah de Bla. Iar daca punem la socoteala si repetitiile si spectacolele, Rasid era atat de des pe scena, ca nu mai stia ce se intampla in propria lui casa. Alerga incoace si incolo prin oras si prin tara spunand povesti, in timp ce Soraya statea acasa intunecandu-se, ajungand sa-i tune si sa-i fulgere tot mai des si punand la cale o furtuna strasnica.