DESCRIERE
Mineiul pe decembrie
Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa, Bucuresti – 2019
Publicat cu binecuvantarea Preafericitului Parinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane si cu aprobarea Sfantului Sinod
||||
Nota editoriala/ e x t r a s
Dupa cum evenimentul istoric al Intruparii si al Nasterii Fiului lui Dumnezeu a ramas in centrul istoriei, delimitand cele doua mari etape istorice (inainte si dupa Hristos), tot asa Jertfa (Patimirile si moartea Sa pe Cruce) si Invierea sa din morti au constituit si vor constitui momentele in jurul carora graviteaza intreaga viata crestina, centrul intregului cult crestin, imprimandu-i astfel un puternic caracter pascal.
Nasterea Domnului, sarbatoare pe care o praznuim pe 25 decembrie, atestata deja in Constitutiile Apostolice (Siria, 380), Cartea a V-a, capitolul 13, dar si Boboteaza, consemnata de acelasi izvor, reprezinta centrul sau sarbatorile in jurul carora graviteaza intregul ciclu al sarbatorilor cu data fixa.
Importanta deosebita a acestor Praznice este redata in practica liturgica prin existenta a doua Duminici speciale care incadreaza aceste sarbatori si anume: Duminica dinaintea Nasterii si Botezului Domnului nostru Iisus Hristos si Duminica de dupa Nasterea si Botezul Domnului nostru Iisus Hristos.
Instituirea acestor sarbatori este rezultatul unei preocupari intense (o veritabila constanta a vietii crestine inca din primele veacuri), mai exact a grijii crestinilor de a „invesnici” timpul, ceea ce specialistii numesc „sfintire a timpului”, alaturi de cealalta dimensiune a vietii crestine si anume, dimensiunea eshatologica care insufletea sinaxa euharistica crestina din primele veacuri, ca o pregustare a vesniciei; ziua intai, adica ziua Domnului, era in acelasi timp, ziua a 8-a, timpul vesniciei.
