Icoane facatoare de minuni ale Maicii Domnului - Sfantul Munte Athos

Abecedarul bucuriei - Maica Siluana Vlad

0 opinii / Scrie o opinie
  • 28,00 lei

SAU
ne puteti contacta si la: 0751 166116
Produs cumparat impreuna cu:

DESCRIERE

Abecedarul bucuriei. Un alt fel de catehism - Maica Siluana Vlad. 

Agaton, 2017. 

Cartea aceasta s-a nascut din dorinta de a face accesibile, intr-un limbaj contemporan, cateva din temeiurile invataturii de credinta ortodoxa. Ea contine transcrierea unor emisiuni radiofonice realizate in perioada 2006-2007, la care Maica Siluana Vlad a fost invitat permanent. 

Angajati intr-un dialog dinamic, cei doi interlocutori reusesc sa scoata valorile si invataturile Bisericii din limbajul vechi si uneori greu de patruns al catehismelor clasice. Temele raman cele obisnuite: cunoasterea lui Dumnezeu, Sfanta Treime, Crezul, cele opt ganduri ale rautatii etc., dar ele sunt abordate intr-un limbaj accesibil, cu exemple actuale, din perspectiva situatiilor de viata prezente in viata celor mai multi dintre noi. Rolul durerii, afisarea luxului, lacomia ca mostenire culturala, placerea de a fi victima si fascinatia raului, relatia dintre sef si subaltern, culpabilizarea sau iluziile ratiunii umane sunt doar cateva din provocarile lumii contemporane aduse in discutie. 

Procesul realizarii acestei carti nu a fost unul simplu, pentru ca transpunerea unui dialog oral in scris poate fi asemanata cu o traducere si aduce o serie de provocari. De aceea multumim intregii echipe care a contribuit la acest proiect pentru disponibilitatea de a asculta si reasculta, de a transcrie, de a citi si reciti textul, de a discuta si a gandi cele mai bune solutii. Pentru a pastra putin din atmosfera dialogului, care se pierde la transcriere, am adaugat acolo unde a fost cazul cateva „indicatii scenice” ([pauza], [rade]), pentru a marca momentele de tacere sau simtul umorului care ii caracterizeaza pe interlocutori. 

Desigur ca demersul ar fi fost imposibil fara binecuvantarea Maicii Siluana, care a facut efortul, intr-o perioada deloc usoara, de a vedea textul si a-i aduce mici modificari si completari. 

Multumim, Maica, pentru ca ni-L faceti prezent si atat de viu pe Domnul Cel Viu! Multumim pentru mestesugurile ale caror taine ni le impartasiti de atata vreme: mestesugul iertarii, mestesugul bucuriei si – dincolo de toate – mestesugul de a trai fiecare clipa, cu asezarea, inaltimea sau abisurile ei, in prezenta Domnului. Pentru toate acestea, revelate minunat in aceasta carte, sarut mana cu recunostinta in numele tuturor celor care se vor bucura de ea. 

Natalia Corlean

SPECIFICATII

An aparitie 2017