Taina Sfantului Maslu

DESCRIERE

Taina Sfantului Maslu, Paul Meyendorff - editura Renasterea

Primul capitol (p. 21-34) debuteaza cu cateva consideratii privitoare la dimensiunea vindecatoare a slujirii Bisericii, provenind de la Capul ei, Iisus Hristos Tamaduitorul. Este o lucrare transmisa si slujitorului Sai, Sfintii Apostoli si ucenici, si care s-a manifestat in Biserica inca din epoca primara. In continuare se face o analiza comparata cu alte doua Taine, asa-zise „de initiere”: Botezul, „Taina a vindecarii”, si Euharistia, „medicamentul nemuririi”. Concluzia trasa de autor este aceea ca intreaga viata a crestinului, ca „viata in Hristos”, presupune si implica in mod absolut necesar lucrarea vindecatoare, mantuitoare. Altfel spus, nu trebuie niciodata uitata pozitia centrala a vindecarii plenare, a sanatatii sufletesti si trupesti in viata noastra crestina.

- Al doilea capitol (p. 35-58) arata modul in care s-a dezvoltat de-a lungul timpului randuiala liturgica a Tainei Sfantului Maslu, cu accent mai ales pe traditia rasariteana. Punctul de plecare il constituie Biserica primara, dupa care se trece la traditia bizantina, pentru a se ajunge apoi la ritualul de astazi. Autorul se rezuma la situatia Tainei Sfantului Maslu in traditia greceasca si slavona, precum si o serie de trasaturi specifice ortodoxiei apusene. Editorul si traducatorul volumului arata insa ca traditia romaneasca are si ea particularitatile ei.

Daca, asa cum se poate vedea in volum, in restul lumii ortodoxe savarsirea acestei Taine este destul de rara, fiind adesea limitata la o celebrare anuala, „de obste”, in Miercurea Mare – existand credinciosi care nu au avut niciodata contact cu Sfantul Maslu –, in traditia romaneasca – cel putin in ultimii ani – asistam la o tendinta diametral opusa: Sfantul Maslu a devenit o slujba din ce in ce mai populara, numeroase biserici, mai ales din orase, incluzand o celebrare saptamanala (daca nu chiar mai frecventa) a Tainei ungerii bolnavilor.

Nu este un obicei gresit in sine, insa el risca sa denatureze sensul initial al Sfantului Maslu ca Taina care ii are in vedere in primul rand pe cei bolnavi. Bineinteles, pacatul poate fi o cauza a bolii – si acest fapt reiese si din textul slujbei Maslului –, insa aceasta nu inseamna ca Sfantul Maslu ar trebui sa inlocuiasca Taina Spovedaniei – care are ca scop tocmai marturisirea pacatelor, iertarea lor si impacarea cu Biserica –, si nici Sfanta Liturghie, in cadrul careia ne impartasim cu insusi Trupul si Sangele euharistic al lui Hristos, ceea ce reprezinta punctul culminant al vietii noastre crestine, o pregustare a vietii in Imparatia lui Dumnezeu.

Si totusi, vedem numerosi crestini care alearga zi de zi la Sfantul Maslu, insa evita sistematic Marturisirea pacatelor si Liturghia. Sfantul Maslu, atunci cand este separat de restul vietii Bisericii si de Tainele acesteia, nu isi atinge scopul (caci scopul intregii noastre vieti crestine este desavarsirea si mantuirea, care nu se pot realiza in afara vietii Bisericii, trupul tainic al lui Hristos). Acesta este motivul pentru care editorul a optat pentru adaugarea unor note privind situatia concreta din parohiile romanesti, fapt care se cuvine a fi salutat.

- Capitolul al treilea (p. 59-78) este dedicat teologiei Sfantului Maslu, adica teologiei bolii si a pacatului, dar si a vindecarii autentice, sufletesti si trupesti. Mai exact, durerea si suferinta sunt specifice unei naturi cazute, deja imbolnavite in structurile ei intime, si din aceasta cauza de foarte multe ori ea poate sa se gaseasca mai intai in suflet si doar dupa aceea sa se manifeste in trup, ca durere fizica. Caracterul veritabilei vindecari este deci unul prin excelenta holistic, vizand pe om in integralitatea sa, trup si suflet.

- In fine, ultimul capitol (p. 79-96) transpune consideratiile teoretice pe taramul practic, creionand premisele misionare ale Tainei ungerii bolnavilor si identificarea locului si scopului acestei slujbe in contextul actual al lumii moderne. Nu lipsesc si consideratiile de natura ecumenica, incercandu-se sa se ofere si un raspuns la intrebarea: Se poate savarsi Maslul pentru cei ce nu sunt ortodocsi?

Cartea se incheie cu doua anexe (p. 97 s.u.), prima prezentand textul integral al slujbei Sfantului Maslu, asa cum apare in cartile ortodoxe de slujba, iar cea de-a doua o versiune prescurtata a Sfantului Maslu, frecvent intalnita in manuscrisele medievale, versiune folosita in situatii extreme, urgente, in care nu era posibila adunarea mai multor preoti sau nu era posibila celebrarea intregii slujbe.

Dupa cum s-a vazut, autorul acestei carti nu impartaseste defel consideratiile negative fata de Taina Maslului ale unui alt teolog din emigratia rusa, Paul Evdokimov (Ortodoxia, trad. Irineu Ioan Popa, EIBMBOR, Bucuresti, 1996, p. 325). Acesta era de opinie ca pozitia Tainei acesteia printre celelalte sapte este oarecum precara, „la limita”, desi prezenta sa in cadrul slujbelor bisericesti „isi are originea intr-o foarte veche traditie”: „Taina Maslului totusi, are un loc special in iconomia Tainelor, s-ar putea spune ca este la limita. In adevar, daca in Tainele celelalte darurile Duhului Sfant sunt daruite si daca implinirea Tainei este adeverita, Taina Maslului doar cere harul vindecarii, fara nimic altceva. Este cu neputinta sa ne inchipuim o slujire permanenta de vindecare, caci aceasta depinde de puterea miraculoasa a lui Dumnezeu, care o trimite dupa cum voieste. Astfel, Biserica se roaga pentru vindecare fara sa proclame, totusi, aceasta vindecare”.

Dimpotriva, marele merit al analizei intreprinse de Paul Meyendorff este acela ca restaureaza importanta Tainei Maslului in lucrarea scramentala si duhovniceasca a Bisericii, subliniind semnificatia ei deosebita in prezenta vindecatoare a Bisericii intr-o lume macinata de pacat si urmarile sale: suferinta, boala etc. De altfel, pentru a sublinia valoarea deosebita a lucrarii lui Paul Meyendorff, redam consideratiile unui dintre cei mai de seama liturgisti contemporani, Robert Taft, care isi incheia recenzia la editia engleza a acest volum cu aceste cuvinte sugestive: „Singurul meu regret este faptul ca nu sunt eu autorul acestui excelent manual. Ar trebui sa fie cumparat, citit, folosit si inteles nu numai de ortodocsi, ci de toti crestinii care sunt interesati de reinnoirea slujirii traditionale a Bisericii lui Hristos fata de cei bolnavi sau muribunzi” (in Orientalia Christiana Periodica 76 (2010), nr. 1, p. 262). Ciprian Iulian Toroczkai

 Sursa: www.revistateologica.ro