Nu exista copii rai – despre educatia cu respect a copiilor mici, fara pedepse si rusine

DESCRIERE

Janet Lansbury  |  Nu exista copii rai – despre educatia cu respect a copiilor mici, fara pedepse si rusine. 

Editura Univers, 2017. 

Colectia Educatie cu blandete. 

Traducere de Oana-Celia Gheorghiu. 

Extras - Capitolul I

Nu este nimic rusinos la un copilas care striga sau e foarte agitat. Iar comportamentul nu este unul ce trebuie pedepsit. Plange sau striga pentru ca vrea atentie, tipa pentru ca vrea sa doarma sau simte nevoia unor limite mai ferme si mai consecvente. Acest tip de comportament al copilului reprezinta strategia lui de a-si testa independenta aflata in proces de dezvoltare rapida. Copilul simte impulsul coplesitor de a incalca limitele, in acelasi timp dorindu-si cu disperare sa stie ca este in siguranta.

Nu se pune problema ca disciplina nu ar fi necesara la copii. Asa cum spunea Magda Gerber, “lipsa disciplinei nu este bunatate, este neglijenta”. Cheia pentru o educare sanatoasa si eficienta este atitudinea noastra.

Varsta mica este perioada ideala pentru perfectionarea unor abilitati de parenting care vor avea ca rezultat autoritatea sincera, directa si plina de empatie pe care se vor baza copiii nostri in anii urmatori. Iata cateva sugestii:

Incepeti cu un mediu previzibil si cu asteptari realiste

O rutina zilnica previzibila ii permite bebelusului sa anticipeze ceea ce se asteapta de la el. Acesta este inceputul educarii copilului. Locul ideal in care bebelusul si copiii mici ar trebui sa-si petreaca cea mai mare parte a timpului este acasa. Bineinteles, trebuie sa-i luam cu noi uneori la cumparaturi, dar nu ne putem astepta la cel mai bun comportament din partea unui copil mic la petreceri, lungi dupa-amiezi la mall sau atunci cand zilele lui sunt pline de activitati programate.

Nu va temeti si nu luati personal comportamentul inadecvat

Cand un copil mic nu respecta regulile la orele mele, parintii se tem ca as putea crede despre el ca este obraznic, agresiv sau prost-crescut. Atunci cand parintii isi proiecteaza aceste temeri, copiii vor tinde sa le valideze, comportandu-se si mai rau. Mai mult, copiii simt incordarea parintilor, ceea ce adesea le potenteazacomportamentul inadecvat.

In loc sa etichetati actiunea unui copil, invatati sa o opriti inca de la inceput, vorbind pe un ton detasat. Daca va arunca o minge in fata, incercati sa nu va enervati. Copilul nu este rau si nu face asta pentr ca nu v-ar iubi. Va solicita (in felul lui de copil mic) limitele de care are nevoie, limite pe care, poate, nu le-ati fixat cu fermitate.

Raspundeti imediat, cu calm, ca un director general

E nevoie de ceva exercitiu pentru a gasi tonul potrivit in procesul de stabilire a limitelor. In ultimul timp, i-am incurajat pe parintii carora le e greu sa-si pastreze calmul sa se imagineze ca directori de companie, iar pe copilu lor sa si-l imagineze ca pe un subaltern respectat. Directorul ii indruma si ii conduce pe ceilalti eficient si cu incredere. Nu foloseste un ton nesigur, intrebator, nu se infurie si nu isi arata emotiile. Copilul nostru trebuie sa simta ca nu suntem nelinistiti din cauza comportamentului sau ori nesiguri in privinta stabilirii unor regui. Se simte confortabil atunci cand ne manifestam autoritatea fara efort.

Predicile, reactiile emotionale, mustrarile si pedepsele nu ii ofera mic reprezentarea clara de care are nevoie si pot genera vinovatie sau rusine. Un simplu “Nu ai voie sa faci asta; daca mai arunci mingea o data, va trebui sa ti-o iau” spus pe un ton natural in timp ce blocam actiunea cu mainile este raspunsul cel mai bun. Dar reactionati imediat. Daca a trecut momenttul, e prea tarziu. Asteptati-l pe urmatorul!

Vorbiti la persoana intai

Parintii au adesea obiceiul sa se numeasca pe ei insisi “mami” si “tati”. La varsta copilariei mici, ca si mai tarziu, trebuie sa vorbiti la persoana intai pentru comunicarea cea mai directa si mai sincera cu putinta. Copiii mici testeaza limitele pentru a-si clarifica regulile. Daca eu spun “Mami nu vrea ca Emma sa dea in catel”, nu-I ofer copilului meu interactiunea directa (“tu” si “eu”) de care are nevoie.

Fara pauze cu trimis in camera lui

Ma gandesc mereu la Magda, care intreba cu accentul ei maghiar de bunicuta: “Pauza de la ce? Pauza de la viata?”. Magda credea in limbajul direct si sincer in dialogul dintre parinti si copil. Nu credea in trucuri cum ar fi sa trimiti un copil in camera lui, in special pentru a-i controla comportamentul sau pentru a-l pedepsi.

Daca un copil se comporta inadecvat intr—o situatie publica , el ne semnaleaza, de obicei, ca este obosit, ca isi pierde controlul si ca trebuie sa plece. A duce in brate copilul la masina pentru a pleca acasa, chiar daca tipa si da din picioare, este o metoda de arezolva problema care ii arata celui mic ca il intelegem si il respectam. Uneori, copilul are accese de furie acasa si si trebuie dus in camera lui ca sa dea din maini si din picioare si sa planga in prezenta noastra pana isi recapata controlul. Acestea nu sunt pedepse, ci reactii afectuoase.

Consecintele

Un copil mic invata cel mai bine cum sa se poarte atunci cand simte pe pielea lui consecintele naturale ale comportamentului sau, mai degaraba decat in urma unei pedepse lipsite de legatura cu situatia respectiva, cum ar fi trimisul in camera lui. Daca un copil arunca in toate partile ce are in farfurie, ora lui de masa s-a terminat. Daca un copil refuza sa se imbrace, nu vom putea merge in parc astazi. Aceste reactii ale parintilor sunt percepute de copil ca fiind drepte. E posibil sa reactioneze negativ in continuare in fata consecintei, dar nu se va simti manipulat si facut de rusine.

Nu pedepsiti copilul pentru ca plange

Copiii au nevoie de reguli de conduita , dar reactiile lor emotionale la limitele impuse de noi (sau la orice altceva) trebuie permise, chiar incurajate. Varsta copilariei mici poate fi o perioada a emotiilor intense, contradictorii. Copiii pot avea nevoie sa-si exprime furia, frustrarea, confuzia, epuizarea si dezamagirea, mai ales in cazul in care nu primesc ceea ce-si doresc din cauza limitelor impuse de noi. Un copil are nevoie de libertatea de a-si exprima in siguranta emotiile fara a fi judecat. Poate avea nevoie de o perna in care sa dea cu pumnul. Oferiti-i una.

Iubirea noastra trebuie sa fie neconditionata

A-i retrage unui copil afectiunea noastra ca forma de disciplinare ii induce acestuia ideea ca dragostea si sprijinul nostru pot disparea imediat din cauza unui efemer comportament inadecvat. Cum poate asa ceva sa-i creeze copilului senzatia ca este in siguranta? Articolul lui Alfie Kohn intitulat “When a Parent’s  << I love You>> Means <<Do What I Say>>”, publicat in The New York Times, descrie cat rau poate face genul acesta de parenting conditionat prin care copilu ajunge sa fie suparat pe parintii lui, sa-si piarda increderea in ei si sa nu-i mai placa. Retragerea afectiunii parintesti il face pe copil sa simta ca nu e bun de nimic, sa fie coplesit de vinovatie si rusine.

Plesnitul – N I C I O D A T A!

Ceea ce dauneaza cel mai mult unei relatii de incredere sunt palmele date copilului. Obiceiul de a plesni copilul va avea ca rezultat comportamente violente ale acestuia. Un articol din revista Time semnat Alice Park (“The Long-Term Effects of Spanking”) prezinta un studiu recent ale carui concluzii sunt “dovada cea mai clara de pana acum ca palmele primite ii pot face pe copii sa se comporte si mai nepotrivit pe termen lung. Dintre cei aproape 2500 de copii studiati, cei care au fost plesniti mai des la varsta de trei ani reactionau cel mai agresiv la varsta de cinci ani.”

Este imposibil sa-i provoci intentionat, dar in acelasi timp cu dragoste, durere unui copil. Din pacate, in multe famili in care copilul e lovit des, el invata sa le asocieze pe cele doua.

Sa ne iubim copilul nu inseamna sa-l facem fericit in orice moment si sa evitam luptele pentru putere. Adesea inseamna sa facem ceea ce ni se pare cel mai dificil: sa spunem “Nu” si sa vorbim serios.