Jules Verne. Paradoxurile unui mit

DESCRIERE

LUCIAN BOIA |JULES VERNE: PARADOXURILE UNUI MIT HUMANITAS, 2005, 2014

Extras din capitolul I – Cariera postuma a unui scriitor In viziunea lor (a criticilor si istoricilor literari ai epocii verniene, n.n., LB), opera verniana se afla la intalnirea a trei genuri, toate trei considerate ca apartinand – pentru a folosi o terminologie ulterioara – “paraliteraturii”, daca nu, pur si simplu, unei “subliteraturi”. Era un amestec de vulgarizare stiintifica, roman popular si literatura pentru copii. Trei genuri foarte caracteristice pentru evolutiile si spiritul secolului al XIX-lea. Stiinta, tehnologia si progresul se afla in inima epocii; incepand mai ales de prin 1850, vulgarizarea stiintifica se afirma in forta, inclusiv in prelungirea sa literara, “romanul stiintific”.

Publicul se largeste: conditiile sunt coapte pentru o “industrializare” a literaturii, exprimata in principal prin romanul foileton si intriga sa pe cat de superficiala, pe atat de abil condusa (in timp ce teatrul, in acelasi spirit, va cunoaste voga vodevilului). In sfarsit, copilul castiga un loc mai bine definit in imaginarul social al epocii, iar educatia sa e conceputa intr-o maniera mai sistematica, sprijinita si pe o bibliografie specializata; literatura pentru copii, ca domeniu autonom, figureaza si ea printre inventiile secolului al XIX-lea.

Prin insasi conditia lor, aceste genuri se aflau la marginea literaturii propriu-zise; cel putin asa se judecau lucrurile in lumea literelor. Erau genuri “bastarde”: o literatura simplificata destinata sa vehiculeze mesaje extra-literare. Romanul stiintific era facut pentru a instrui, romanul popular, pentru a amuza si pentru a tine cititorul cu sufletul la gura, romanul adresat copiilor, pentru a-I educa. Autorii respectivi isi alesesera calea; n-aveau niciun drept sa pretinda excelenta literara, odata ce abandonasera idealul estetic pentru a obtine favorurile marelui public. Disocierea neta de ordin “literar” intre dramele si romanele lui Alexandre Dumas-tatal este simptomatica in aceasta privinta.

De ce ar fi primele superioare celorlalte? Fiindca, in mod evident, drama istorica se prezenta ca un gen “nobil”, in timp ce romanul popular ramanea pur si simplu... popular: iata unde era diferenta. Astfel, pentru Jules Verne, cauzaera judecata de la bun inceput.Nimeni nu-I nega excelenta, insa exclusiv intre limitele domeniului marginal care era la sau. In zilele noastre, dimpotriva, se afirma tot mai tare tendinta inversa: opera verniana ar fi depasit – si inca de departe – conditia genului pe care il reprezenta. In ciuda aparentelor – si al rolului sau afisat la editura Hetzel -, Jules Verne n-ar fi scris pentru cei mai tineri, ci pentru o larga categorie de cititori; opera sa ar fi complexa si profunda, invitand neincetat la un efort de decriptare.