Oltenia manastirilor. Istorie, iconografie si arhitectura – vol. I si II
- Cod produs:CT_4381
-
155,00 lei
DESCRIERE
Liana Carina TATARANU, Nicolae COSNICERU
Oltenia manastirilor. Istorie, iconografie si arhitectura – 2 vol.
Bucuresti – Editura Princeps Publishing, 2022
Extras/ Cuvant inainte – Dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei, Membru de onoare al Academiei Romane
Inca de la inceputul Bisericii, barbati si femei s-au retras in pustie ca sa se indeparteze de ispitele lumii, sa-si gaseasca linistea si sa se dedice rugaciunii, dupa indemnul Mantuitorului Iisus Hristos, Care zice: Daca voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-mi urmeze Mie (Matei 16, 24). Acesti monahi au dus initial o viata sihastreasca in pesteri sau in alte locuri izolate, iar mai tarziu au intemeiat manastirile propriu-zise, care au fost organizate dupa randuielile Sfantului Vasile cel Mare, respectate pana in zilele noastre de toata crestinatatea ortodoxa.
In manastirile si schiturile Olteniei exista de secole intregi o temeinica viata monahala, al caror sir de cuviosi bineplacuti lui Dumnezeu incepe cu Sfantul Nicodim de la Tismana, aportul sau in reorganizarea vietii manastiresti din a doua jumatate a secolului al XIV-lea fiind semnificativ. Lui i se datoreaza statornicirea in tinuturile noastre a regulilor de viata monahala athonito-isihaste, mai intai la manastirile Vodita si Tismana, apoi in intregul spatiu romanesc.
Calugarii si calugaritele si-au indeplinit semnificativul rol duhovnicesc in viata credinciosilor de odinioara, ajutandu-i prin cuvantul Domnului, care intareste sufletul si trupul omului. Mai mult insa, au oferit sprijin moral si material la nevoie, adapostind pelerini, sarmani, chiar intregi comunitati in vremuri de trista istorie a poporului roman. Dovada viei constiinte si dorinte de a-si ajuta aproapele sta in cele dintai institutii social-filantropice, bolnitele, cladite de monahi pe langa manastiri. Aceste locuri unde erau ingrijiti bolnavii si batranii, fie ei calugari sau nu, erau adesea insotite de propria biserica – cele de la Cozia, Dintr-un Lemn, Sadova sau Polovragi avand usile deschise si in ziua de astazi pentru cei ce isi doresc sa le cunoasca, sa le admire, sa se roage intr-insele.