Cartea bunatatii. Povesti din Dobrogea de Cristina ANDONE

DESCRIERE

Cristina ANDONE
Cartea bunatatii. Povesti din Dobrogea
Ilustratori: Oana MARIES, Annabella OROSZ, Andrei DAMIAN, Adriana GHEORGHE, Sebastian OPRITA, Patricia SULIMAN, Raluca TINCA
Colectia Unicorn
Bucuresti – UNIVERS, 2022
 

Extras/ Acus Magarus
Ce nu stia Iusuf este ca magarusul lui se simtea tare singur, cand se intorceau acasa, pe-nserat si intrau in sopronul gol. Se simtea si mai singur in zilele de odihna, cand nu mai ieseau din curte cu sareta, sa ia apa de la vad. Atunci Acus statea in curtea pustie. Mai mesteca un pai razlet de iarba. Se mai uita dupa o vrabie. Dar nu-i placea. Peste drum, magarul Costache al vecinului Kosta statea cu turma lui: alti doi magari, un caine, trei capre. Pe strada cealalta, era magarul Suric: si el avea turma lui: doi iepuri, zece gaini. Or, se stie: magar fara turma nu se poate, e ca omul fara umbra, ca soarele fara caldura, ca marul fara mere, ca morcovul fara morcov. Numai cu frunze. Se inviora Acus doar cand porneau din nou la drum: el cu Iusuf. Ei doi. Patru urechi, sase picioare, doua inimi – o turma.
Era dimineata, la vadul sacagiilor. Adica mai sus de Tulcea, unde venea Dunarea curata, iar apa mirosea a racoare si a coaja de pepene verde.
„Chiar, ai vrea niste pepene? Sa luam de la rascruce?” l-a intrebat Iusuf pe Acus.
Magarusul tropaia inainte.
„Niste smochine? Uite, sus, se vede smochinul lui Ata. Ajungem numaidecat.”
Trop, trop...
„Nu, nimic? Hai sa ne oprim... Aici, sub nuc.”
Un mic fornait a graba.
„Haida, de... Bine, bine, mergem”
Indarat, se vedeau dealurile din Tulcea cu puzderie de acoperisuri caramizii, apoi, mai departe, stufarisul si baltile intinse. In fata, pana la el in sat, nu mai era mult, doar sa treaca o vale si inca un deal marunt. In tinut toata lumea ii stia drept magarul lui Iusuf si Abi Iusuf, sau nea Iusuf sacagiul.