Tacerea cea bine graitoare de monahul Moise Aghioritul

DESCRIERE

Monahul Moise Aghioritul

Tacerea cea bine graitoare

Traducere de Cristian Spatarelu

Editura Egumenita, 2016

Extras/ pp. 5-6
Intr-o epoca bogata in cuvant, stiri, informatii, dezbateri, dialog, comunicare, pare mai degraba ciudat ca cineva sa vorbeasca despre tacere. In vremuri de decadere a cuvantului in minciuna, jignire, lingusire, ironie, inselaciune si batjocura, se impune, credem, sa faca referire cineva si la cunoscuta, aleasa, discreta si de folos aducatoarea tacere. Tacerea e un fel de a fi.
Cineva care tace nu inseamna nicidecum ca e nepasator, apatic, lipsit de vlaga si neatent. Tacerea deliberata, putina vorbire cultivata cu grija si respingerea vorbariei si a barfei constituie cinstea tacerii si evitarea obositoarei poliloghii, de la care provin continuu diferite probleme precum certuri, raceala sufleteasca, zarva. Oamenii tacuti vorbesc prin tacerea lor sobra. Nu tac pentru ca nu stiu sa vorbeasca, din rea-vointa si din ingamfare ascunsa ca nu participa la discutii de nivel inalt, ci din simtirea smerita ca nu au ceva important de spus. Astfel, pur si simplu tac. Cand insa chiar vorbesc, lasa cuvant plin de continut.
Oamenii tacuti nu sunt comuni, placuti si preferati. Societatea cauta astazi participanti indrazneti la discutie. Unii ii socotesc pe cei tacuti a fi mai degraba nesanatosi, inferiori, timizi, tematori, cu probleme. S-ar putea, desigur, sa fie cativa asa, dupa cum sunt astfel si destui vorbareti. Totusi autenticii oameni tacuti „traiesc mireasma unei alte vieti, pe care nu pot sa o inteleaga ceilalti care iubesc formele exterioare de purtare. Tacerea umple sufletul lor de bucurie si le deschide orizonturile unei intense activitati duhovnicesti, pe care cu greu poate sa o priceapa si sa o valorifice omenescul care ii inconjoara” (Georgios Krasanakis).