DESCRIERE
Sarbatoarea Nasterii Domnului. Originea apostolica, evolutia si importanta ei in cadrul anului liturgic,
Streza Dan Alexandru - Editura Andreiana
Lucrarea la care ne vom referi in continuare poate fi privita si ca un raspuns ortodox la provocarile lansate de societatea secularizata de astazi, asa cum a fost cazul cu filmul amintit anterior. intr-adevar, teza de doctorat a lui Dan Streza reprezinta una dintre rarele abordari ale temei sarbatorii Nasterii Domnului (dintre lucrarile anterioare putand fi amintita doar o alta teza de doctorat, semnata de pr. Nicolae Nicolescu-Leordeni). Punctul de plecare in tratarea cartii il reprezinta convingerea ca taina Nasterii Domnului reprezinta evenimentul crucial ce a marcat istoria omenirii. Era deci firesc ca membrii Bisericii sa sarbatoreasca acest eveniment inca de timpuriu. in fapt, timpul in intregime primeste in crestinism o dimensiune liturgica.
Semnificatia sa este scoasa in evidenta prin unele consideratii preliminare ale lui Mircea Eliade, cel care distingea intre timpul profan si cel sacru. Acesta din urma primeste o alta valoare in Biserica; efemeritatea temporala se ingemaneaza cu vesnicia atemporalitatii. Viziunea unica a crestinismului nu este o simpla idee teologica, ci un mod concret de viata pentru crestini, care erau constienti ca intruparea Fiului lui Dumnezeu, asumarea de El a conditiei omenesti in timp, este poarta experierii liturgice a atemporalitatii iubirii divine. in aceasta perspectiva mai ampla a timpului liturgic cristalizat in anul liturgic se inscrie si celebrarea Nasterii Domnului.
Autorul cartii nu neaga punctele comune intre simbolismul religios crestin si simbolismul religios al antichitatii greco-romane. Pe de alta parte, el nu rezuma aparitia serbarii Craciunului la influente exterioare: atat teoria calculelor istorice, ce sustinea ca la originea acestei sarbatori stau diferite ratiuni de ordin matematic-simbolic, cat si teoria influentelor pagane, care postula ideea ca Biserica a instituit aceasta sarbatoare din motive misionare, prin substituirea sarbatorilor pagane ale cultului Soarelui si ale solstitiului de iarna, prezinta multe lacune care trimit la o teorie complementara. Este vorba de teoria apologetic-istorica, conform careia serbarea Craciunului sta in stransa legatura cu contextul crizelor dogmatice generate de aparitia diverselor erezii hristologice. (in acest sens, serbarea Nasterii Domnului devenind un criteriu al ortodoxiei si o manifestare liturgica a unitatii Bisericii Crestine.)
Chiar daca marturii certe sunt abia din secolul IV, Dan Streza apara teza originii apostolice a sarbatorii Nasterii Domnului. in sprijinul acestei teze, sunt valorificate relatarile evanghelice (de la Matei si de la Luca), cele apocrife (cu accent pe Protoevanghelia lui Iacov), cele patristice si arheologice. in centrul analizei se gaseste un indiciu cheie: Zaharia, tatal Sfantului Ioan Botezatorul, a fost Mare Preot si Arhiereu, iar zamislirea fiului sau este plasata indata dupa tamaierea ce se facea cu ocazia Zilei Ispasirii – asadar, in jurul echinoctiului de toamna –, ceea ce duce la concluzia ca data istorica a Nasterii Domnului trebuie plasata in jurul datei solstitiului de iarna, 25 decembrie (vezi p. 225 s.u.).
Interesante sunt si consideratiile privitoare la Craciun si Boboteaza – sarbatori atestate patristic deopotriva in Rasaritul si Apusul crestin – ca „sarbatori concurente” sau „sarbatori complementare”.
Aici se arata cum, pe la sfarsitul secolului al IV-lea si inceputul secolului al V-lea, praznicul unic al intruparii Domnului s-a despartit in doua sarbatori, cea a Nasterii Domnului pe 25 decembrie si cea a Epifaniei pe 6 ianuarie. Cauza acestui proces tine, dupa cum am mai spus, de ratiuni privitoare la apararea dreptei credinte in fata ereziilor ce amenintau unitatea Bisericii. Apararea invataturii autentice de credinta a luat si forma cultica, marile sarbatori imparatesti ale Bisericii, printre care se numarau si Nasterea si Botezul Domnului, constituind tot mai mult prilejuri de exprimare imnografica si testare a noilor formulari dogmatice. in fapt, datorita interventiei imperiale, s-a ajuns la impunerea cvasitotala a traditiei romane, inedite, de serbare a Nasterii Domnului despartit de sarbatoarea Epifaniei.
„Prin urmare, traditia liturgica a Romei cu privire la Nasterea Domnului (adica celebrarea ca eveniment unic pe data de 25 decembrie, n.n.) devine tacit criteriul si prilejul exprimarii ortodoxiei credintei si ale manifestarii comuniunii si unitatii liturgice cu Biserica intreaga” (p. 433).
Ultima parte a cartii abordeaza taina Nasterii Domnului in traditiile religioase, folclorice ale poporului roman. Dan Streza reia si revalorifica astfel convingerea unor teologi romani (dintre acestia demn de a fi amintit fiind parintele profesor Ilie Moldovan) ca formarea poporului roman ca popor crestin a fost un proces ce a avut drept consecinta impregnarea profunda a creatiilor folclorice romanesti cu un caracter autentic crestin. Este, asadar, combatuta opinia predominarii practicilor superstitioase, de factura pagana, in constiinta populara. Prin exemplul colindelor se evidentiaza simbolismul profund crestin al poporului roman: practicile folclorului romanesc de Craciun tin de celebrarea „Liturghiei cosmice”.
Altfel spus, actul colindarii este consacrat aducerii pruncului nou-nascut Iisus, Mantuitorul, in mijlocul comunitatii, fiindca prin El „intreaga creatie isi redobandeste dreptul de a se inscrie in sacru” (p. 411).
Valoarea tezei de doctorat prezentata aici survine mai ales din modul coerent in care este sintetizata bibliografia, iar aceasta valoare este sporita si de abordarea multidisciplinara: filosofica, istorica, arheologica, biblica, liturgica, patristica si etnologica. Rezultatul este – mai ales tinand cont de varsta autorului, doar 26 de ani – impresionant. Cu siguranta pe viitor cercetarile lui Dan Alexandru Streza se vor adanci si asupra altor segmente teologico-liturgice, confirmand cele spuse de cel care a prefatat cartea, Arhid. Ioan I. Ica jr: aceasta „contribuie la afirmarea in cadrul Facultatii de Teologie Andreiene din Sibiu a unei scoli de liturgica deja consacrata prin remarcabile cercetari realizate sub indrumarea parinteasca a inaltpreasfintitului Mitropolit si dascal Laurentiu, bucuros sa culeaga acum rodul unei alte impliniri a fiilor, dar si a ucenicilor sai in ale teologiei, Dan si Ciprian – mladite infrunzite de maslini roditori in jurul sfintei mese arhieresti si parintesti a liturghisirii si teologhisirii sale” (p. 14).
