Icoane facatoare de minuni ale Maicii Domnului - Sfantul Munte Athos

Roma bizantina - Teodor Baconschi, Horia Bernea

0 opinii / Scrie o opinie
  • 157,31 lei

ne puteti contacta si la: 0751 166116

DESCRIERE

Roma bizantina. Un ghid subiectiv al cetatii eterne sprijinit pe dialoguri, note, fotografii, acuarele si desene - Teodor Baconschi, Horia Bernea. 

Editura Basilica, 2018. 


Extras de la p.69-75
T.B. Horia, din cate stiu, esti un om destul de umblat. Nu chiar un globe trotter, dar ai starbatut Europa, aruncand asupra continentului o privire diferita de aceea, sumara si standardizata, a turistului cu ghidul in brate. Pe fondul acestei experiente, ai vazut tari, orase, regiuni, sectiuni de civilizatie, amestecuri de culturi, zone de periferie, mari centre. 
Amintesc aceste lucruri pentru ca, desi m-am miscat si eu prin cateva tari europene, am certitudinea ca Roma incarneaza o singularitate care merita definita. Aflandu-ma de catva timp in acest oras, am impresia ca nu mai bifez ceva pe o lista, ci ca am ajuns– dupa un drum lung – intr-un fel de buric al lumii europene... Din ce crezi ca decurge unicitatea acestei stari de spirit? 
H.B. Sper ca o vom defini pe parcurs... Mi se pare foarte interesant mai ales faptul ca Roma nu este deloc un cimitir. Aici se traieste din plin. Dincolo de turism si de latura comerciala, care-i cam neplacuta, Roma este un oras foarte vioi. Chiar in partea “istorica”, unde s-a redus iluminatul, nu te izbesc reclamele si insemnele institutionale. Simti ca si acolo se traieste, sunt cafenele, restaurante pline mai ales cu italieni... Insa rezerva de fascinatie a Romei vine mereu din gratia acestor formidabile – si irepetabile – suprapuneri de civilizatie... 
Roma este locul privilegiat unde asisti la un permanent du-te vino intre etape de civilizatie, pe o scara foarte larga a timpului: incepand cu faza republicana, continuand cu faza paleocrestina, faza imperiala si apoi cea crestina in momentul maxim, cu Roma Renasterii si a Contrareformei. Si, din loc in loc, cu Roma mussoliniana, destul de discreta de altfel: ea nu aprodus o “casa a Poporului” care sa desfiinteze centrul orasului. Esti pus aici, involuntar, fata in fata cu simultaneitaea unor straturi foarte diferite. Iar ea mi-a confirmat ceea ce spuneam, cu un an in urma, despre consubstantialitatea unui anume tip de civilizatie. Exista o comunicare intre pictura pompeiana si peisajul pe care ni-l arata Roma actuala, o aceeasi substanta care tine, sa zicem, de un geniu al locului, de situarea constructiilor in peisaj, de raportul gol-plin, de amploarea si diversitatea vegetatiei, extraordinare la Roma. 
M-a frapat nevoia pe care a simtit-o edilul roman dintotdeauna, de a avea zone neconstruite, de vegetatie libera, similare cu niste pete albe pe harta orasului. Nu este vorba despre o neglijenta a italienilor contemporani, ci de o atitudine prezenta inca din prima perioada imperiala: existau zone aproape salbatice in centrul Romei, care se pastreaza pana astazi. Si numai o jurisdictie extraordinar de severa a permis sa se conserve asa ceva. Ceea ce este foarte interesant, fiindca ne vorbeste despre tipul de civilizatie si, mai ales, de libertate care exista in Roma Antica. Roma care a produs atatia martiri crestini era in acelasi timp o societate foarte toleranta, dupa cum bine stim; avea loc in ea aproape oricine; numai atunci cand cineva intra in conflict direct cu autoritatea ei, cand o punea in cauza, era redus la tacere. 
Roma este traire intreolalta (sunt tentat sa folosesc termeni apropiati de ai lui C.Noica): se traieste aici cu peisajul, cu vegetatia, cu ruinele, cu palatele, statuile de mare clasa si cu gunoiul. Toate sunt (pentru a folosi un barbarism) constructurale spatiului roman. Exista, de pilda, imagini de la 1900 (nu de mai timpuriu) in care Piata Navona este plina de boi si de juguri, pentru ca deasupra sa se un palazzo onduleze rafinamentul extraordinar al arhitecturii lui Borromini. Roma are o asemenea anvergura incat inghite, accepta toate contrastele. Acum este invadata de mari de turisti si ai fi tentat sa spui ca prezenta lor o strica. N-o strica; tin locul boilor aia din Piata Navona. 
T.B. Nu este o metafora! Aminteste-ti  Teatro di Marcello, care este mai mult decat o ruina perfect integrata in tesutul  urban: in secolul al XVI-lea, cineva si-a construit pe vechea structura  un palazzocare este locuit si azi... Treci seara prin fata si vezi lumina electrica aprinsa, la 15 metri deasupra locului unde diversi mimi se vor fi caznit sa-l joace pe Plaut! Nu departe de teatru, langa via delle Botteghe Oscure, se afla o cladire medievalo-renascentista in fatada careia este incastrat un fragment din friza unui templu antic: sus citesti literele grecesti ale inscriptiei, iar la 40 de cm mai jos, firma unui barbier sau a unei tutngerii... Avem deci, aici, nu atat o juxtapunere a epocilor, cat un soi de fluid vital, care iriga toate straturile, inchegandu-le intr-o pasta, o magma... 



SPECIFICATII

An aparitie 2018