DESCRIERE
Povestea Elisabetei Rizea din Nucsoara, urmata de marturia lui Cornel Dragoi – Relatari culese si editate de Irina Nicolau si Theodor Nitu
Cu o prefata de Gabriel Liiceanu
Humanitas, 1993, 2012
Colectia MemoriiJurnale
||||
Extras din nota editurii
Carte dedicata doamnei LUCIA HOSSU LONGIN, realizatoarea documentarului TV Memorialul Durerii, unde a fost difuzat, in primavara lui 1992, un celebru interviu luat Elisabetei Rizea din Nucsoara, cel care ne-a dat ideea acestei carti.
Cartea ELISABETEI RIZEA din Nucsoara si a finului ei, CORNEL DRAGOI, nu ar fi existat fara entuziasmul, promptitudinea si priceperea celor doi editori ai ei, Irina Nicolau si Theodor Nitu, etnologi la Muzeul Taranului Roman din Bucuresti. Le suntem recunoscatori pentru felul in care s-au lasat castigati de o idee, au preluat-o si, mai ales, au stiut s-o transforme in substanta unei carti.
Extras din capitolul Totul a inceput cu o crima
Uite pentru ce am facut io ce am facut, doamna! Ca sunt inaintea icoanei si Dumnezeu asa sa ma ajute daca mint... Mi-a omorat unchiu asta. Uite-l! Mi l-au impuscat cand a venit comunistii. Var primar cu tata, parintii, frati. Nu puteau face comunismul de el, d-aia l-a impuscat. Ca el era comerciant: a avut moara, masina de lana, manufactura, pravalie... Avea unde munci lumea, toti tinea la el. N-avea copii, saracu’, si ajuta. Ajuta saracii, vaduvele de la 1916, ca i-a murit si lui un frate, Nicu, in razboi. Doamna, unu era Gheorghe Suta din Domnesti! Domn! Domn! Ii placea sa invete lumea carte si sa fie vrednica, sa munceasca. Nu pot eu sa va spun ce om bun si driept era. Si comunistii l-au impuscat. Uite, de asta am urat io comunistii...
L-au omorat degeaba, doamna... Mai de cata ziua, l-au ridicat din casa, l-a dus la Siguranta si l-a impuscat. Si a avut oameni domnu Mihalache, taranist era domnu Mihalache, invatator la Domnesti, a avut pe cineva acolo de a putut sa-l scoata de la morga si sa-l aduca la cimitir. Da, cand a auzit ca-l aduce, a iesit din tot satu si dupa alte sate, a dat soferu jos, ca n-a mai vrut sa maie masina, si l-au dus oamenii cu masina manata cu mana. Pana acasa la el au impins masina... L-a dus si l-a tinut acasa doua zile si doua nopti si p-orma l-a dus si l-a inmormantat. Era armata, da n-a tras. Il mai arestase de doua ori, da n-a avut cu ce-l judeca. I-a dat drumu acasa, ca n-a avut ce sa judece. Si l-a-ngropat, a terminat cu el.
Eu am plans, m-am jelit, cum se spune la noi, m-am bocit da unchiu, ca ce-a facut comunistii cu el, ca l-a-mpuscat. Am zis alea rele. Am zis. Nu pot sa zic ca n-am zis! Si a soptit cineva la sotu mieu sa ma ia de acolo ca ma omoara. Si sotu meu ’ce – vino pana incoa, ca am sa-ti spun ceva. M-a luat in alta parte si m-a suit in caruta. A pus patura peste mine si m-a scos din comuna. Dup-aia, acasa, cand auzeam masina, fugeam. Aveam doua uluci trase colea in gradina si, cand auzeam masina, fugeam. Era in ’47... S-apai in ’48 a inceput. Atunci i-a fost frica lu domnu Iancu Arnautoiu, la popa Dragoi, oamenii astia cari ierau mai cap in sat, oamenii mai destepti din Nucsoara.
Cum a plecat Elisabeta din Domnesti si a ajuns la Nucsoara
Eu, doamna, sunt de loc din Domnesti. Ma trag din neamu lu Suta (Shutza, nn LB). Pe tata mieu il chema Ion. Pe mama o chiema Maria. La treizesopt de ani tata a murit de inima si a lasat opt copii. Mama era de treizesase. Era mai mica cu doi ani ca tata. A nascut treispe copii. Da pa ailalti morti nu-i stiu, ii stiu numai p-ai de-a trait: Ion Suta, Gheorghe Suta, Petre Suta, vedeti, Suta ne zice noua, Niculaie Suta si Luca Suta. Baietii. Si fetele: Ileana, Maria si Elisabeta, ieu, Tuta (Tutza, nn LB) imi zice, dar sunt scrisa Elisabeta. Asa ie mai serios... Am invatat sapte clase primare, nu mai multe, ca n-a fost posibilitatea sa merg eu la scoala, ca n-avea mama cu ce. Eram opt copii, doamna, saraci, da ne-a crescut mama cu frica lui Dumnezeu, cu cinste, si n-am suparat-o pe mama niciodata. Oriincotro m-a trimes, acolo m-am dus. La vaci, la vaci. La porci, la porci. Unde m-a trimes, acolo m-am dus. Ne-a mai ajutat si unchiu Gheorghe Suta. El n-a avut copii si ne-a crescut pa noi, copiii lui var-so. A cumparat si un munte sa ni-l dea, da l-a cumparat degeaba, ca l-a luat statul. Si tot el m-a maritat la opspe ani si m-a adus in Nucsoara, ca l-a avut aicea pa Gheorghe Rizea cu care lucra. N-a vrut mama sa ma dea, zicea ca sunt baieti buni si in Domnesti. N-a vrut fratii mei sa ma dea aicea... Ca sotul meu mai tinuse pe o alta verisoara a lui unchiu, care, cand a nascut primul copil, fata care ati vazut-o, a murit din nastere. Copilu era de opt zile cand a ingropat pe mama ei. Era de cinci zile cand a murit si cu trei, cat au tinut-o moarta, opt. Da unchiu a facut ca el, m-a maritat...
