Libraria Bizantina / Vezi toate / Carte / Religie / Paterice / Patericul Lavrei Pesterilor de la Kiev, Editura Doxologia
Patericul Lavrei Pesterilor de la Kiev, Editura Doxologia
(0 opinii)
Cod produs: C1503

Editura: Doxologia

Pret: 26,00 lei

Patericul Lavrei Pesterilor de la Kiev, Pr. Teoctist Caia (trad.) - Editura DoxologiaLavra Pesterilor de la Kiev a fost asemenea unei vite purtatoare de viata, ce a hranit pentru aproape o m...
citeste mai mult

Patericul Lavrei Pesterilor de la Kiev, Editura Doxologia
Patericul Lavrei Pesterilor de la Kiev, Editura Doxologia

(0 opinii)

Pret: 26,00 lei

Patericul Lavrei Pesterilor de la Kiev, Pr. Teoctist Caia (trad.) - Editura Doxologia

Lavra Pesterilor de la Kiev a fost asemenea unei vite purtatoare de viata, ce a hranit pentru aproape o mie de ani Ortodoxia Nordului cu «ciorchinii vietii». A fost arena unor lupte mai presus de fire. Punctul de plecare al unor marete ascensiuni duhovnicesti. Pepiniera de barbati sfinti. Barbati, care cu rugaciunile lor de foc, cu luptele lor ascetice, cu puterea lor taumaturgica si cu sfintenia lor au intarit si consolidat pentru totdeauna mesajul Evangheliei in Rusia.

Lavra Pesterilor de la Kiev (Lavra Pecerska) se gaseste in latura de sud a Kievului, pe doua coline de pe tarmul drept al raului Nipru. In secolul unsprezece intreaga regiune era acoperita de o padure foarte deasa.

Primul ascet venit aici a fost preotul Ilarion, care a sapat o pestera in stanca si s-a dedicat vietii ascetice de post si rugaciune.

In 1051 Ilarion a fost ales Mitropolit de Kiev si astfel pestera va ramane parasita pentru o vreme. Mai tarziu insa, va veni si se va aseza aici cuviosul Antonie Athonitul, parintele si intemeietorul monahismului rus.

In paginile acestui Pateric vom afla conditiile si imprejurarile in care s-a intemeiat Lavra Pesterilor, pe locul unde s-a dedicat vietii ascetice cuviosul Antonie. Vom vedea de asemenea si modul prin care ea a devenit apoi manastire de obste, prin grija marelui organizator al monahismului rus, cuviosul Teodosie. El a organizat manastirea, avand ca model tipicul Manastirii Studion de la Constantinopol.

In primele doua secole de existenta (sec. XI-XII) manastirea se distinge ca un mare centru monastic si duhovnicesc. Aici se lucra intens la copierea manuscriselor, se scriau cronici si sinaxare. Astfel, cam pe la anul 1113 cuviosul monah Nestor (1050-1114) a scris Cronica sa, prima de acest gen in literatura rusa. Graitor este si faptul ca in aceasta perioada a primelor doua secole, de la aceasta manastire provin nu mai putin de douazeci de episcopi ai Bisericii Ruse.

Pana la jumatatea secolului al XIII-lea, manastirea Pesterilor va cunoaste o perioada de mare inflorire. Exceptie va face doar perioada de dupa 1096, cand din cauza invaziei polonilor vor avea loc mari distrugeri materiale si umane. Au murit in decursul acelor lupte multi monahi, au fost distruse chilii si furate obiecte de cult pretioase. Biserica centrala a manastirii, ridicata in cinstea Maicii Domnului, a fost incendiata. Ea fusese sfintita cu doar sapte ani inainte. Au fost necesari aproape cincizeci de ani pentru refacerea distrugerilor provocate atunci.

Cu mult mai devastatoare se vor dovedi insa invaziile ulterioare ale mongolilor, care in 1240 si apoi in 1300 au distrus biserica centrala si cele mai multe dintre chilii. Monahii care au scapat cu viata au fost nevoiti sa se refugieze in muntii impaduriti din imprejurimi, unde fiecare si-a sapat in stanca cate o pestera – chilie. Se adunau insa adesea in vreme de pace la ruinele vechii manastiri, pentru a savarsi impreuna sfintele slujbe.

De doua ori se va restaura apoi manastirea Pesterilor si tot de doua ori va fi din nou distrusa de catre invaziile tatarilor din 1399 si respectiv 1484. Pana la sfarsitul secolului al XVI-lea ea se va gasi sub jurisdictia Mitropoliei de Kiev. Apoi va deveni stavropighie a Patriarhiei de Constantinopol.

Tot in aceasta perioada manastirea Pesterilor va avea de infruntat un nou dusman. Nu este vorba insa de o noua invazie barbara, de acel dusman care poate sa ucida trupul dar nu si sufletul; avem de-a face aici cu pericolul uniatiei, pericol ce lovea cu putere in sufletele credinciosilor.

Astfel, la sinodul de la Brest-Litovsk (1596), regele Poloniei Sigismund al III-lea (1566–1632) si Papa Clement al VIII-lea au hotarat ca staretul Lavrei sa treaca din nou sub ascultarea Mitropolitului de Kiev, care semnase actul de unire. Pentru materializarea acestei hotarari trebuia insa sa fie indepartat staretul ortodox al manastirii, arhimandritul Nichifor Tura. In acest scop Mitropolitul unit al Kievului Mihail Rosonga a cerut ajutorul regelui polonez. Acesta din urma a incercat arestarea arhimandritului Nichifor, dar nu a reusit datorita reactiei, hotarate a monahilor de a-l apara, ajungandu-se chiar la lupte crancene.

Doi ani mai tarziu, in 1598, regele impreuna cu mitropolitul unit au facut o noua incercare de arestare a staretului. Ei l-au trimis la manastire pe vicleanul Ioan Cositi. Portile manastirii erau insa zavorate si pazite de sute de cazaci ortodocsi. A urmat iarasi un adevarat razboi religios din care ortodocsii au iesit din nou invingatori.

Pana la mijlocul secolului al XVII-lea manastirea Pesterilor va ramane un puternic centru de rezistenta impotriva uniatiei si a propagandei latine.

In 1688, la un secol de la infiintarea Patriarhiei de Moscova (1589), manastirea va trece sub jurisdictia acesteia, iesind definitiv de sub ascultarea fata de Patriarhia Ecumenica.

La inceputul secolului al XVII-lea arhimandritii Elisei si Zaharia vor pune bazele tipografiei manastirii. Pana la sfarsitul aceluiasi secol se vor tipari aici 117 carti importante, cu continut liturgic si dogmatic, combatandu-se in acelasi timp propaganda unionista. Opera lor va fi continuata de catre arhimandritul (de origine moldoveana) Petru Movila (intre anii 1627–1633), care a infiintat si o scoala teologica de invatamant superior. Aceasta scoala, prima de acest gen din Rusia, se va transforma cativa ani mai tarziu in celebra Academie Teologica de la Kiev.

In acelasi secol insa, din cauza conflictelor ruso-turce, manastirea a fost adeseori supusa la atacuri devastatoare din partea turcilor. In scopul apararii ei, tarul o va intari la inceput cu baricade de pamant iar apoi cu ziduri de aparare din piatra, pe toate laturile, si turnuri de supraveghere.

In 1718 un incendiu puternic a distrus tipografia, biblioteca, biserica centrala si cea mai mare parte a complexului monastic. Dintre ruine si cenusa monahii au recuperat celebra icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, care in chip minunat nu a suferit nimic din cauza incendiului. In acea zi arhimandritul Ioanichie s-a dus sa-i spuna tarului Petru cel Mare trista veste a incendiului.

– A fost salvata icoana Maicii Domnului? a intrebat tarul.

– Da a fost salvata!

– Daca icoana a fost salvata, atunci si manastirea se va salva! a spus monarhul cu bucurie.

si din aceeasi zi a dat ordin sa se inceapa lucrarile de reconstructie cu sprijinul curtii imperiale. Tarul Petru cel Mare a lasat chiar prin testament urmasilor sai porunca de a se ingriji de soarta manastirii si de a o proteja.

In urmatoarele doua secole, pana la caderea regimului tarist, slavita Manastire a Lavrei Pesterilor din Kiev (Lavra Pecerska) – stavropighie sinodala din 1721 – va straluci pe tot cuprinsul imperiului rusesc, daruind roade bogate de sfintenie si evlavie. Va fi asemenea unui castru al Ortodoxiei ce va triumfa in luptele impotriva ereticilor. Va fi de asemenea un puternic centru de arta si cultura bisericeasca, intarind teologia academica prin numeroase editari de carte.

Acest stralucitor far duhovnicesc va fi stins in mod brutal de catre regimul comunist, ce a urmat revolutiei din Octombrie 1917.

In 1941 manastirea a fost jefuita de catre trupele germane, care au furat de aici diferite piese de arhitectura apartinand secolelor XI-XVIII.

In ultimii ani insa, in acest loc sfant, unde vreme de mai multe decenii nu s-au mai putut auzi «nici zvon de sarbatoare, nici slujbe», prin Pronia Divina, dupa prabusirea blocului si a ideologiei comuniste, a inceput din nou sa straluceasca dumnezeiasca lumina a vietii si culturii monahale.

citeste mai mult
Traducere:
Pr. Teoctist Caia
Editura:
An aparitie:
2014
Coperta:
Brosata
Dimensiuni:
16,5 x 23 cm
Nr. pagini:
364
Limba:
Romana
Cod:
978-606-666-188-1

Scrie o opinie

Nota: HTML este citit ca text!

Rating:
Trimite opinie