Icoane facatoare de minuni ale Maicii Domnului - Sfantul Munte Athos

Oameni de insemnatate cruciala. Socrate, Buddha, Confucius, Iisus - Karl Jaspers

0 opinii / Scrie o opinie
  • 29,00 lei

ne puteti contacta si la: 0751 166116
Produs cumparat impreuna cu:

DESCRIERE

Karl JASPERS  |  Oamenii de insemnatate cruciala – Socrate, Buddha, Confucius, Iisus

Editura Paideia, 1995

Colectia cartilor de seama

In romaneste de Alexandru Al. SAHIGHIAN

||||

Extras de la p. 77

Eroismul si mila reprezinta trasaturile de caracter ale unor Bodhisattva, care se expun grozaviilor acestei lumi pana ce toate fiintele au fost eliberate. Budistul credincios nu-si mai gaseste motivatia in idealul ascetului solitar, ci in cel al atotmilostivului Bodhisattva. In timp ce ascetului solitar i se adresa invatatura despre treptele meditatiei, acestuia ii corespunde invatatura despre treptele existentei pana la nivelul unui Bodhisattva, pe care fapturile-Buddha il primesc ca pe unul de-al lor, si care poposeste in regiuni celeste pentru ca pana la urma sa-si  faca aparitia in lume in chip de Buddha omenesc (Schayer).

Pentru credincios dezgustul de viata e un indiciu al persistentei negative in existenta. Indiferenta fata de lume e mai presus si de ura si de iubirea fata de lume, mai presus de melancolie si de dezgust de viata.

Deoarece Buddha restrange potentialul pozitiv al omului la un singur aspect, acelea de a dobandi mantuirea prin non-posesie, non-fixare, non-rezistenta, rezulta ca a construi in lume, a configura lumea, devine ceva lipsit de sens, - precum lipsita de sens va fi si o viata implinita in istoricitatea ei, imbogatita prin patrunderea in fenomenal, la fel ca si dorinta de cunoastere stiintifica ce se extinde nelimitat, ori istoricitatea iubirii singulare, ori responsabilitatea in adancirea in istorie. Lumea e lasata sa fie asa cum este. Buddha trece prin ea fara a se gandi la o reforma pentru toti. El il invata pe om sa se desprinda de ea, nu s-o transforme. „Asa cum frumoasa floare alba de lotus nu e maculata de apa, la fel nu ma murdareste pe mine lumea.”

Dar practic budistii traiesc totusi in lume. Eliberarea lor de lume cu o seninatate deplina cuprinde doua posibilitati: prima – in cazul calugarilor – consta in alunecarea in pasivitatea non-participarii, in renuntarea la initiativa, in indurarea vietii si in rabdare, in somn; iar a doua – in cazul budistilor laici -, in participarea la lume fara a fi absorbit de ea. Astfel nirvana devine pentru ei prezenta in „non-fixare”, ei implinindu-si totodata in mod activ existenta in lume. Razboinicul (samuraiul japonez, de exemplu), artistul, orice om activ – ei toti traiesc ca budisti intr-o stare de imperturbabilitate eroica. Ei fac de parca n-ar face. Actioneaza ca si cum n-ar actiona. Participa si nu participa. Viata ca si moartea nu-i atinge. O suporta imperturbabil pe una ca si pe alta.

[...] Buddha reprezinta modalitatea de realizare a unei existente umane care, aflata in lume, nu admite nici un fel de misiune in raport cu lumea, ci care, in lume fiind, paraseste lumea. Aceasta existenta nu lupta, nu se impotriveste. Nu vrea decat sa ajunga la extinctia acestei fiintari in lume provenite din nestiinta; isi doreste insa o extinctie atat de radicala, incat nici macar nu duce dorul mortii, caci si-a gasit – dincolo de viata si de moarte – un lacas al eternitatii.

Si chiar daca dinspre Occident se simte o vibratie ce-ar putea parea similara – in seninatatea, in desprinderea de lume a misticii, in neimpotrivirea la rau a lui Iisus -, in Occident toate acestea n-au insemnat decat cel mult un germene sau o circumstanta printre altele, in timp ce in Asia ele s-au dezvoltat intr-un intreg , devenind astfel cu totul altceva.

Extras de la p. 137

b) Etosul. – Cand Iisus arata ce trebuie sa faca omul, aici nu avem de-a face cu o etica care sa-si fie siesi suficienta in scopul implinirii omului in cadrul constructiei si ordinii fiintarii lumii. Ci dimpotriva tot ce-i etic se justifica abia ca manifestare a vointei lui Dumnezeu, ca stare de pregatire in vederea sfarsitului lumii si ca semn al Imparatiei lui Dumnezeu.

Nimic lumesc nu mai poate avea de la sine vreo pondere. „Aceasta lume nu-i decat o punte; paseste peste ea dar nu-ti cladi locuinta acolo” [Scrieri apocrife, p. 35 – dupa editia in traducerea germana a lui Hennecke]. Ce-i drept lumea e creatia lui Dumnezeu si ca atare nu-i reprobabila. Iubirea pentru natura ii e proprie lui Iisus asa cum va fi ea mai tarziu si pentru Francisc din Assisi. El nu se atinge de randuielile oamenilor, ci le subliniaza valabilitatea. Casatoria, de exemplu, nu poate fi dezlegata: „Ce a legat Dumnezeu, omul sa nu desparta.” [Marc. 10, 9] Nu trebuie sa te razvratesti impotriva autoritatilor: „Dati Cezarului ce e al Cezarului, si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.” [Mat. 22, 21] Dar tot ce-i fiintare in lume parca a si disparut in fata stralucirii Imparatiei lui Dumnezeu. Legaturile intemeiate pe sentimentul de pietate, relatiile de drept, de cultura, sunt nule in fata acestei Imparatii. Iisus isi lasa mama si fratii. „Caci oricine face voia Tatalui Meu Care este in ceruri, acela imi este frate, sora si mama.” [Mat 12, 50]. Proprietatea e un factor perturbator, de aceea tanarul, care desi implineste toate poruncile totusi nu se simte inca ajuns la Dumnezeu, e sfatuit sa vanda si sa-si imparta intreaga avere saracilor.

Tot ce-i lumesc e ca atare trecator: „Cine dintre voi, chiar ingrijorandu-se, poate sa adauge un cot la lungimea vietii lui?” [Luc. 12, 25] „Ajunge zilei necazul ei.” Dar lumea nu merita sa-ti faci grji din pricina ei: „Nu va ingrijorati dar de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi.” [Mat. 6, 34]  

SPECIFICATII

Traducere Alexandru Al. Shighian
An aparitie 1995
Coperta Brosata
Dimensiuni 13 x 20 cm
Limba Romana
Cod 973-9131-42-5