Noile religii seculare - Nicu Gavriluta

DESCRIERE

Nicu Gavriluta  |Noile religii seculare. Corectiduna politica, tehnologiile viitorului si transumanismul. 

POLIROM, 2018. 

Extras din Introducere:

Intr-o serie documentara din 2014 intitulata The Secrets of Quantum Physics (Secretele fizicii cuantice), profesorul Jim Al-Khalili de la Universitatea din Surrey reiia faimoasa disputa academica dintre Albert Einstein si danezul Niels Bohr privind interconectivitatea cuantica. Personajul ocult al acestui savuros documentar este unul metafizic: esenta realitatii. Este lumea in care traim una reala, obiectiva, independenta de subiectul cunoscator?Sau, dimpotriva, exista doar in masura in care noi o percepem? Avea dreptate celebrul episcop George Berkeley cu al sau principiu esse est percepi sau invinge intotdeauna logica comuna?

Rezultatele experimentelor fizice realizate in Europa si SUA incepand cu 1920 si pana astazi i-au stupefiat pe multi savanti. Gandirea occidentala clasica, marcata destinal de logica aristotelica, era si este in impas. Fizica cuantica sustine ca lumina nu estedoar unda sau corpuscul. Este deopotriva unda si corpuscul.

Continua sa fie semnificativ experimentul din laboratoarele Bell din New Jersey (SUA) de la inceputul secolului XX (mai exact, din anii 1920). El a provocat celebra polemica dintre Einstein si Bohr privind particulele minuscule solide ce constituie electricitatea. Atunci a fost proiectat un fascicul de electroni pe un cristal. Pentru a fi proiectati, electronii treceau prin doua fante si loveau un ecran la final. Asemenea luminii, electronii se comporta ca particule solide, dar si ondulatoriu precum valurile.Electronul n-are consistenta materiala in timpul deplasarii, ci doar o unda de probabilitate in a-l localiza.Este o entitate fantomatica.Este ubicuu.Altfel spus, in timpul deplasarii electronul nu exista. El exista abia in clipa cand loveste ecranul si este perceput de noi. Deci observatorul ii face posibila existenta.

Concluzia acestui experiment este realmente spectaculoasa. Electronul, lumea (inclusiv cea sociala), universul exista in masura in care eu le percep. Mai mult: ele exista tocmai ca eu sa le percep (Ioan Petru Culianu).

Odata ce institui intr-un univers prin observatie participativa o realitate (cum ar fi, de exemplu, acea afirmatie celebra ca “Prietenul meu este viu”), intr-un univers paralel apare o realitate pe dos (“Prietenul meu este mort”). Pentru unii, aceasta realitate din universul paralel este doar diferita de prima, virtuala, posibila. Pentru altii, ea este perfect reala!

Ei, bine, in viata sociala, noi suntem cei care aducem la prezenta mai multe realitati, cum este si cea a religiilor seculare. Automat, aceste realitati sociale comunica intre ele (prin celebra interconexiune cuantica). Imediat apare o alta realitate, una perfect disonanta fata de prima: cea a religiilor autentice. Ambele realitati sunt fetele unei monede numite viata. Daca la un moment istoric dat domina secularizarea, atunci desecularizarea apare ca o lume posibila, alternativa.

In concluzie, desi profund diferite, secularizarea/ religiile seculare si desecularizarea/ religiile autentice trebuie luate si interpretate impreuna. Mai mult, secularizarea camufleaza sensuri ale sacrului, iar desecularizarea favorizeaza anumite practici seculare. Cele doua ipostaze ale vietii sociale “comunica” intre ele la un nivel adanc, foarte profund, accesibil poate doar matematicii superioare.

Perspectiva dominanta de analiza si interpretare a religiilor seculare pe care o propun in acesta carte este cea a lui Mircea Eliade. Conform istoricului roman al religiilor, o buna parte a lumii moderne, ajunsa la o anumita “maturitate”, uita de Dumnezeu. Ateii si indiferentii religiosi fac posibila o noua “moarte a lui Dumnezeu” si chiar o uitare a “mortii lui Dumnezeu”.

Avem de-a face cu o noua ipostaza a lui deus otiosus. In aceste conditii, asa cum a demonstrat magistral Mircea Eliade, mitul si religia nu mor. Ele doar se retrag la nivelul profund al oceanului de visuri, dorinte, nostalgii si simboluri aflate in inconstientul nostru (personal sau colectiv). De acolo continua sa lucreze eficient, chiar si in viata celui mai secularizat om. La limita, miturile si ideile autentic religioase se pot camufla si in reversul lor cel mai profund: religiile seculare.

In uiniversul social al religiilor seculare, conform unei idei a lui Dietrich Bonhoeffer, secularizarea trebuie traita “ca si cum Dumnezeu n-ar fi dat”. In absenta lui Dumnezeu, secularizarea poate avea totusi un sens religios, ea “nu trebuie sa se faca impotriva crestinismului, ci in numele lui”. Dietrich Bonhoeffer crede ca singura experienta spirituala autentica ar fi cea a participarii la suferintele lui Dumnezeu intr-o lume fara Dumnezeu. O lume fara Dumnezeu este o lume dominata de religii seculare. Despre trei asemenea religii seculare va fi vorba in cartea de fata: corectitudinea politica, noile tehnologii si transumanismul.