Luminita MARCU | La noi dacii se lupta si astazi cu romanii – Portret de tara

DESCRIERE

Luminita MARCU    |    La noi dacii se lupta si astazi cu romanii – Portret de tara

HUMANITAS, 2020

||||

2014/ e x t r a s

Sa stii ca in tara se petrec

lucruri infioratoare si revoltatoare

Cand publica in Universul proza cu titlul sec „Ion...”, in martie 1909, I.L. Caragiale se stabilise la Berlin de cativa ani. Imaginea de destarat nostalgic i s-a confectionat eronat, pentru ca, cel putin pana la izbucnirea conflictelor sociale din 1907, Caragiale era cum nu se poate mai multumit, iar gandul intoarcerii definitive nu l-a bantuit de fapt niciodata: „Pentru nimic in lume n-as parasi acest colt de viata straina pentru a ma reintoarce in patrie. Sa mai vad ceea ce am vazut, sa mai sufar ceea ce am suferit, aceleasi mutre, aceleasi fosile cari conduc viata publica, otravindu-te numai cu privirile lor stupide si banuitoare. Nu, dragul meu, nu. M-am exilat si atata tot. Aerul aici imi prieste, sunt multumit cu ai mei si nu am ce cauta acolo, unde hotia si lingusirea sunt virtuti, iar munca si talentul, vitii demne de compatimit.” Regretele, in general, i se pareau „de prisos si de mauvaise grace”.

Cand un amic i-a prezis ca nu se va adapta si va duce dorul patriei, Caragiale l-a contrazis vehement. Si a avut dreptate: desi nu stia limba germana prea bine, totusi, cu puterea lui extraordinara de comunicare, care trecea dincolo de nivelul verbal, se integrase in tesatura sociala a Berlinului vremii cu dezinvoltura fireasca a unuia care tanjise indelung dupa liniste, confort, intr-un cartier marginas, dar cu blocuri moderne: „Se plimba pe strazile curate, sta de vorba cu bacanul, cu farmacistul, cu croitorul. I se spunea Herr Doktor si era socotit un om exceptional” (Cella Delavrancea). Iar Zarifopol il intalneste intr-o vara „in inima Padurii Turingiene, popular cum ar fi fost in Brasov sau la Sinaia. In piata minuscula a targusorului german il interpelau, pe intrecute, zarzavagioaicele, ceasornicarul si librarul, si aproape il aclamau, atat de mult suplinea cu puterea lui de comunicare, cu humorul si fantazia lui slaba cunoastere a limbii germane”.