Jacques si stapanul sau

DESCRIERE

Milan KUNDERA - Jacques si stapanul sau. Omagiu lui Denis Diderot in trei acte

HUMANITAS, 2008

Traducere din franceza de Petre BOKOR

Extras/ pp. 58-59

STAPANUL: A, da! Intr-o buna zi, un tanar poet se prezinta la Stapanul nostru, cel care ne-a inventat pe noi doi. Poetii veneau destul de des sa-l bata la cap. ca sunt la tineri poeti, o droaie. Si numarul lor creste cu patru sute de mii pe an. Numai in Franta. Se pare ca-i si mai rau la natiile mai putin cultivate!

JACQUES: Si ce fac cu ei? Ii ineaca?

STAPANUL: Asa se obisnuia inainte. In vremurile bune, in Sparta. Poetii erau aruncati in valurile marii, de sus, de pe stanci, indata dupa nastere. Dar in secolul nostru luminat, fiecarui poet i se permite sa traiasca pana la sfarsitul zilelor sale.

HANGITA (aduce o sticla de vin, umple paharele): Va place?

STAPANUL (soarbe din vin): Lasa-ne sticla. (Hangita iese.) Asadar, intr-o buna zi, un tanar poet se prezinta la Stapanul nostru si scoate din buzunar niste foi. „Oh, dar ce surpriza, exclama Stapanul nostru, versuri!” „Da, Maestre, versuri. Versuri din cugetul meu, zice poetul. Va rog mult sa-mi spuneti adevarul despre ele. Adevarul adevarat.” „Si nu ti-e frica de adevar?” il intreaba Stapanul nostru. „Nu!” ii raspunde tanarul poet cu glasul sugrumat. Iar Stapanul nostru ii zice: „Draga prietene, nu numai ca versurile dumitale nu valoreaza nici cat greutatea lor in cacat, dar am convingerea ca nu vei scrie niciodata mai bune!” „Pacat, zice tanarul poet, va trebui deci sa scriu toata viata versuri proaste.” La care Stapanul nostru ii raspunde: „Tinere poet, te avertizez! Nici zeii, nici oamenii si nici macar stalpii de telegraf nu i-au iertat vreodata pe poetii prosti!” „Stiu, Maestre, zice poetul, dar n-am ce-i face. E un impuls.”