Istoria literaturii romane pe intelesul celor care citesc

DESCRIERE

Istoria literaturii romane pe intelesul celor care citesc, Nicolae Manolescu - editura Paralela 45

Carte recomandata de Alex. Stefanescu, ca Librar pentru o zi la Libraria Bizantina, din 25 noiembrie 2015.

Unul scrie despre epoca veche, altul, despre contemporani. Un unic autor poate fi cel mult coordonatorul muncii mai multora. Versiunea de acum sase ani a mai fost contestata si din alt punct de vedere, si anume ca fiind o specie considerata desueta a criticii literare. Am auzit nu o data spunandu-se: astazi nu se mai scriu Istorii ale literaturii. Pur si simplu: nu se mai scriu. Fara alte argumente decat muschii lor. Chiar si asa, o discutie ramane utila. Nu ca o justificare, ca pro domo. Problema e de interes general. 

Intrebarea cea mai simpla pe care mi-o pun la randul meu este: de ce sa nu se mai poata scrie la inceputul secolului XXI istorii literare? Ce s-a intamplat in domeniul nostru care sa impiedice in principiu scrierea unor astfel de carti? Ma fac avocatul diavolului si observ ca informatia, in cazul in speta cantitatea de carti, este mult mai bogata si mai variata decat a fost vreodata in trecut. Rolul unui unic autor ar deveni in aceste conditii greu de jucat. Raspunsul este dublu: nici o istorie colectiva n-a fost altceva decat un esec, nici aceea a literaturii din anii 1950-1960, nici aceea generala recenta editata de Academie; apoi, cantitatea de informatie nu e relevanta, cata vreme o istorie a literaturii nu este niciodata exhaustiva, ci rod al unei selectii. Tocmai aici discutia a fost, cu sase ani in urma, cat se poate de apriga. De ce unii si nu altii? Fiecare comentator mi-a propus lista lui. Din nou fara alte argumente decat muschii fiecaruia. In introducerea la versiunea scurta, am cerut gratie pentru un singur lucru: selectia. E adevarat ca fiecare are dreptul la gustul lui. Dar simpla lui afirmare in contestatie nu e de ajuns. De aceea am pretins celor care se indoiesc de selectia mea sa nu se margineasca la a o respinge din varful buzelor, cand imi comenteaza cartea, ci sa-si scrie propriile istorii, bazate pe o selectie proprie. Nu e nici o gluma. Eu am plecat de la ideea ca o istorie a literaturii nu e un dictionar. Un dictionar literar poate pretinde sa fie lista completa (sic!) a autorilor. O istorie, nu. Ea presupune o selectie care nu poate fi decat personala. 

Un alt palier al discutiei este legat tocmai de caracterul personal al istoriei literare. Cu alte cuvinte, subiectiv. Credeam, ca un naiv ce sunt, ca G. Calinescu a lamurit aceste lucruri cu sapte decenii in urma, fiind vorba de subiectivitatea inerenta a demersului nostru.

Ca sa nu spun ca problema i-a preocupat in primul rand pe filosofi. N-am de gand s-o reiau acum si aici. Nici sa imping lucrurile atat de departe cum o face George Steiner: „Critica literara nu opereaza nici cu rigoare, nici cu dovezi. Cand e cinstita, e pasionata, criticul cautand sa-si impuna viziunea proprie". E destul sa spun ca subiectiv sau obiectiv nu sunt, in cazul de fata, caracteristici ale naturii umane, ci concepte teoretice.

Subiectivitatea nu tine de capriciu, nici obiectivitatea de stiinta. Critica, spunea nu altcineva decat Gherea, nu poate pretinde sa fie o stiinta, ea poate sa fie, cel mult, stiintifica. Deosebirea e de rigoare: criteriile nu sunt niciodata in critica, si implicit in istoria literaturii, absolut obiective, cum sunt in stiintele naturii; ele contin un anumit grad de subiectivitate.

Altfel spus, aprecierea, judecata critica presupun o optiune personala. Nu se poate ocoli acest aspect. Ca autor al unei istorii, trebuie sa-ti asumi o astfel de optiune. Dincolo de asta, putem vorbi de talent, de intuitie, de experienta de lectura, pe care judecatile sa se sprijine. Toate fac diferenta, e drept. Dar pe primul plan raman chestiunile esentiale, mai sus mentionate. 

Sursa: www.romlit.ro