In jurul Marii Uniri de la 1918 – Natiuni, frontiere minoritati - Lucian Boia

DESCRIERE

Lucian Boia   |  In jurul Marii Uniri de la 1918 – Natiuni, frontiere minoritati. 

HUMANITAS, 2017. 

Extras din Introducere: Uniti, mereu? 

PENTRU ROMANIA, 1918 a fost un an ca nici un altul. Anul cand a pierdut razboiul in chipul cel mai dezastruos cu putinta. Dar si anul cand a castigat acelasi razboi, in mod categoric, pur si simplu fiindca aliatii sai au iesit invingatori. Anul cand tara era cat pe ce sa dispara, pierzandu-si independenta si fiind nevoita sa cedeze Dobrogea si o buna parte a arcului muntilor Carpati (Pacea de la Bucuresti, mai 1918). Dar si anul cand, prin trei unificari succesive (Basarabia, aprilie 1918 ; Bucovina, aprilie 1918; Transilvania, 1 decembrie 1918), s-a infaptuit Romania Mare, toate tinuturile locuite majoritar de romani ajungand sa fie cuprinse intre granitele tarii.

Ne-am obisnuit sa le reducem pe toate la o istorie foarte romaneasca. Chiar si acum, cand se intocmeste Europa, suntem tentati, in continuare, sa decupam o istorie numai a noastra, deloc lipsita de accente mitologice. Ca si cum singura menire a istoriei ar fi aceea de a justifica Romania. Avem o traditie in aceasta privinta. De la bun inceput, investigarea trecutului, la romani, a fost in intregime dedicata constructiei nationale. Istoria a fost si este inca inteleasa ca o inalta scoala de patriotism.  Fara indoiala, istoria este si asta, dar sa fie oare numai atat? Greu de tagaduit, de altfel, daca ne referim strict la crearea Romaniei, importanta si chiar necesitatea unui asemenea demers “national”. In buna masura, Romania s-a facut prin apelul la istorie, printr-o reprezentare a trecutului puternic infuzata de ideologia nationala. Asa a ajuns Dacia antica sa prefigureze Romania Mare, iar Mihai Viteazul sa o si infaptuiasca, pentru un scurt moment, la 1600, anuntand astfel, cu trei veacuri mai devreme, unirea definitiva de la 1918 (si asta in ciuda faptului ca, in epoca respectiva, moldovenii nu-si doreau deloc sa fie “uniti”, iar nobilimea maghiara, stapanitoare a Transilvaniei, cu atat mai putin).