DESCRIERE
Adina DRAGOMIRESCU (coord.)
Irina-Roxana GEORGESCU, Delia-Monica GEORGESCU, Raluca-Diana RADUCANU, Ileana GAE, Alina DINU, Maria-Ramona NEDEA, Adina IONESCU
GRAMATICA LIMBII ROMANE pentru elevi si profesori. Sinteze si exercitii
Corint Educational, 2022
Extras/ Cuvant-inainte – Ce fel de gramatica?
Gramatica de fata este o lucrare care a rezultat din colaborarea dintre un grup de profesori, direct implicati in predarea gramaticii, cercetatori lingvisti si specialisti in domeniul evaluarii. Prin modul de conceptie si prezentare, ne dorim sa raspundem in mod direct si real la nevoile scolii de azi. Asadar, va propunem o gramatica in care este dominanta o perspectiva integratoare: pe de o parte, sunt tratate nu numai partile de vorbire si partile de propozitie (care au ponderea cea mai mare), ci si elemente de vocabular, de fonetica, de ortografie si ortoepie, de stilistica, asa cum apar in sectiunea de „elemente de constructie a comunicarii” din actuala programa scolara; pe de alta parte, chiar in tratarea problemelor de gramatica, s-a urmarit nu numai relatia dintre gramatica si alte compartimente ale limbii, ci si, acolo unde a fost posibil, relatia dintre gramatica si literatura (de exemplu, se discuta valorile timpurilor verbale in texte literare sau rolul elementelor de fonetica in analiza prozodica a poeziilor).
Cui ne adresam?
In primul rand, ne adresam elevilor de gimnaziu, care vor gasi in aceasta lucrare sinteze teoretice conforme cu programa in vigoare si cu cerintele de la examenele nationale. [...]
In al doilea rand, ne adresam profesorilor care au nevoie de acest instrument de lucru nu numai pentru predarea gramaticii in gimnaziu (si, speram, candva, in liceu), ci si pentru examenele pe care ei le sustin (titularizare, definitivat). [...]