DESCRIERE
Filocalia vol. 7 - editie cartonata.
Humanitas, 2017.
Traducere din limba greaca, introduceri si note de pr. prof. dr. Dumitru Staniloae, membru al Academiei Romane.
Filocalia sau Culegere din scrierile sfintilor parinti, care arata cum se poate omul curati, lumina si desavarsi.
Cuprins:
Nichifor din singuratate ♦ Teolipt, Mitropolitul Filadelfiei ♦ Sfantul Grigorie Sinaitul ♦ Sfantul Grigorie Palama
Extras din Nichifor din singuratate – Cuvant despre rugaciune, pp. 22-28:
Dar ce este luarea-aminte si care sint insusirile ei, afla acum cu de-amanuntul. Luarea-aminte este semnul pocaintei nestirbite; luarea-aminte este reinsanatosirea sufletului, ura lumii, intoarcerea la Dumnezeu; luarea-aminte este desfiintarea pacatului si cistigarea virtutii; luarea-aminte este incredintarea neindoielnica a iertarii pacatelor; luarea-aminte este inceputul vederii (al contemplatiei), mai bine zis este temelia contemplatiei, caci prin ea, aplecindu-Se, Dumnezeu se arata mintii; luarea-aminte este netulburarea mintii sau mai bine zis oprirea ei, daruita sufletului prin mila lui Dumnezeu; luarea-aminte este inlaturarea gindurilor, palatul amintirii lui Dumnezeu, vistieria rabdarii necazurilor ce ne vin asupra; luarea-aminte este pricinuitoarea credintei, nadejdii si dragostei. Caci de n-ar crede cineva, n-ar primi necazurile ce vin din afara. Si daca n-ar primi cu bucurie necazurile, n-ar zice Domnului: “Sprijinitor al meu esti si loc de scapare” (Ps. XC, 2) [...]
Stii ca rasuflarea pe care o rasuflam este aerul acesta. Si il respiram nu pentru altceva, ci pentru inima, caci ea este o pricina a vietii si a caldurii trupului. Deci inima trage aerul ca sa-si impinga caldura ei afara prin expirare, iar ei sa-si procure o temperatura buna. Iar pricinuitorul acestei lucrari sau mai bine zis slujitor al ei plaminul, care fiind zidit de Facator fara desime, ca niste foi, primeste si scoate usor continutul lui. Astfel, inima, tragand prin aerul respirat racoarea la sine si impingind de la sine caldura, pazeste fara abatere rinduiala pentru care a fost zidita spre sustinerea vietii. Tu deci, sezind si adunindu-ti mintea, impinge-o si sileste-o pe calea narilor pe care intra aerul in inima.Si intrind acolo nu-ti vor mai fi fara veselie si fara bucurie cele de dupa aceea. Si, precum un barbat oarecare fiind calatorit de la casa sa cind se intoarce nu mai stie ce sa faca de bucurie ca s-a invrednicit sa se intilneasca cu copii si cu nevasta, asa si mintea cind se intilneste cu sufletul se umple de o bucurie si veselie de negrait. Drept aceea, frate, obisnuieste-ti mintea sa nu iasa degraba de acolo. Caci la inceput e nepasatoare, poate, din pricina inchiderii inauntru si a strimtorarii. Dar dupa ce se obisnuieste nu-i mai plac ratacirile pe afara. Caci “Imparatia cerurilor este inlauntrul nostru” (Luca XII, 21).
Daca deci, cum s-a zis, poti intra de la prima incercare in locul inimii pe care ti l-am aratat, multumeste lui Dumnezeu si slaveste-L, si salta, si te tine de lucrarea aceasta pururea. Iar ea te va invata pe tine cele ce nu le stii. Dar trebuie sa stii si aceasta, ca ajungind mintea acolo nu trebuie sa taca si stea dupa aceea degeaba. Ci sa aiba ca lucru si indeletnicire neincetata rugaciunea: ”Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma!” Sa nu mai conteneasca niciodata din aceasta. Caci aceasta, tinind mintea neimprastiata, o face sa nu poata fi prinsa si atinse de momelile vrajmasului si o ridica la dragostea si dorul dumnezeiesc in fiecare zi.
