Constiinta dogmatica si viata duhovniceasca in gandirea Parintelui Sofronie Saharov
de Ieromonah Nathanael Neacsu
(0 opinii)
Cod produs: C1152

27,94 lei

Constiinta dogmatica si viata duhovniceasca in gandirea Parintelui Sofronie Saharov, de Ieromonah Nathanael Neacsu - editura Doxologia„Teologia mistica nu este nimic altceva decat o spiritua...
citeste mai mult

Cantitate:

Constiinta dogmatica si viata duhovniceasca in gandirea Parintelui Sofronie Saharov, de Ieromonah Nathanael Neacsu - editura Doxologia

„Teologia mistica nu este nimic altceva decat o spiritualitate care exprima o atitudine doctrinara”[1].

In analiza de fata ne propunem sa evidentiem in chip elementar unitatea ce exista intre teologia dogmatica si experienta ascetico-mistica, intre dogma[2] si spiritualitate, invatatura de credinta si viata duhovniceasca asa cum se intelege ea din scrierile arhimandritului Sofronie Saharov.

Incepem prin a mentiona faptul ca pentru cuviosul amintit experienta mistica reprezinta trairea credintei revelate[3]. Prin urmare, teologia este mistica exprimata in norme dogmatice, iar mistica, teologia prin excelenta sau vederea Sfintei Treimii[4]. Dogma si mistica[5], «Τu esti Fiul lui Dumnezeu celui Viu» si Taborul reprezinta pentru arhimandritul Sofronie evenimente pereche, parti comune ale aceluiasi proces de sfintire si indumnezeire ale omului[6].

Asadar, intre dogmele Bisericii si viata ei propriu-zisa, intre teologia dogmatica si cea mistica exista o legatura esentiala indisolubila[7]. In fapt, viata Bisericii nu este altceva decat aplicarea si urmarea acestor adevaruri revelate ca invatatura de credinta. Nu vom putea intelege niciodata viata duhovniceasca a omului daca nu vom tine cont de realitatile dogmatice care o determina in chip absolut. Aceasta pentru ca tezaurul dogmatic al Bisericii, afirma arhimandritul Sofronie, se constituie intr-o unitate organica, astfel incat nici un element nu poate fi sustras in mod arbitrar. Orice omisiune, deliberata sau nu, se va resimti inevitabil asupra vietii duhovnicesti a omului. Si daca exista deviatii care nu se repercuteaza primejdios asupra vietii duhovnicesti, exista si greseli care pot pune in pericol chiar mantuirea noastra[8].

Pentru cuviosul Sofronie dogmele reprezinta realitati ce marcheaza fiinta umana din punct de vedere ontologic si soteriologic. Ele reprezinta continutul necesar, deopotriva, existentei si mantuirii/indumnezeirii omului. Desi vizeaza existenta omului, ele nu pot fi abstractizate si transferate in planul exclusiv ontologic, ci sunt traite ca atare, ca norme ontologice si soteriologice, deopotriva[9]. Aceasta pentru ca dogmele nu sunt norme exterioare omului, ci realitati vii constitutive fiintei sale si creatiei in general.

Ca atare, viata spirituala a omului ca viata a Bisericii este conditionata de cunoasterea, asumarea si respectarea acestor dogme[10]. Ea nu poate exista decat in conditiile date, care nu tin de prealegerea sau eventuala optiune libera a noastra. Ele nu sunt altceva decat o recunoastere a conditiei noastre si o asumare a ei. Asumarea dogmelor revelate reprezinta, cu alte cuvinte, o intelegere a existentei si a menirii noastre. Aceasta pentru ca in viata noastra se reflecta in mod inevitabil orice schimbare a parerilor noastre dogmatice. Pierderea, fie si numai partiala, a ceea ce ni s-a impartasit prin Revelatie[11] atrage dupa sine schimbarea intregului act de credinta tradus in viata duhovniceasca[12].

Pe de alta parte, remarcam faptul ca realitatile dogmatice ale Bisericii noastre nu reprezinta pentru arhimandritul Sofronie o introducere catre poruncile morale, ci insasi expresia nemijlocita a vietii spirituale autentice. Acesta afirma, nu de putine ori, ca existenta si lucrarea de sfintire a noastra in raport cu Dumnezeu stau sau cad in functie de cum percepem si cum Il intelegem noi pe Acelasi Dumnezeu. Drept aceea, orice schimbare in intelegerea noastra cu privire la Dumnezeu aduce neaparat cu sine o schimbare corespunzatoare in simtirile, gandurile, facerile si reactiile noastre la tot ce ne inconjoara[13].

Pe aceste considerente arhimandritul Sofronie, desi nu urmareste sa traseze si sa structureze viata duhovniceasca a omului intr-un sistem[14], atrage atentia asupra faptului ca exista principii generale constante care se repeta in toate actele duhovnicesti, principii care reglementeaza viata mistica cu autoritatea unei constiinte dogmatice. Dupa lungi lupte si ani indelungati petrecuti intr-o lupta duhovniceasca, subliniaza arhimandritul Sofronie, viata spirituala si existenta omului primesc forma unei constiinte dogmatice[15].

Teologia mistica, in calitatea si intensitatea ei, creste si atinge punctul culminat atunci cand aceasta constiinta dogmatica se leaga in chip nedespartit de intreaga structura a vietii duhovnicesti, launtrice. Din acest motiv orice schimbare a constiintei dogmatice (la orice nivel, oricat de neinsemnat) aduce cu sine o schimbare intr-o masura corespunzatoare si a chipului fiintarii duhovnicesti. Precum si invers, o indepartare de la adevar in viata duhovniceasca aduce cu sine si o schimbare in constiinta dogmatica. Asadar, intreaga randuire a toata fiintarea este dependenta in fiecare manifestare a vietii duhovnicesti de Adevarul dumnezeiesc[16].

Cu privire la aceasta constiinta dogmatica arhimandritul Sofronie subliniaza faptul ca exista doua perspective ale acesteia: una ce provine din experierea tainelor credintei si una exterioara, insusita prin „credinta din auzire” sau din eruditie stiintifica. In conceptia lui reprezentarile abstracte pot corespunde realitatii, dar nu pot constitui o cunoastere reala a lui Dumnezeu. Ele sunt totusi pretioase, putand fi folositoare omului in orice clipa, chiar si in planul vietii duhovnicesti[17]. De aceeasi parere este si ierarhul teolog Ioannis Zizioulas cand spune ca teologia prin eruditie poate reprezenta o forma de raportare la Adevar, dar numai atunci cand sunt trecute si recunoscute de comuniunea si sobornicitatea Bisericii devin teologie vie ca Adevar: „Teologia academica se poate ocupa de doctrina, dar comuniunea Bisericii face ca teologia sa fie Adevar”[18].

Pe de alta parte, aceasta constiinta se formeaza prin contactul viu al omului cu realitatile pe care dogmele incearca sa le cuprinda in cuvant. Experienta este, asadar, singura sursa a cunoasterii autentice si a teologiei. Teologia parintilor nu este o constructie scolastica produsa de reflectii si speculatii abstracte, ci o manifestare a experientei misterului divin. In acest sens, Sf. Petru Damaschin ne descopera faptul ca, atunci cand Dumnezeu afla o inima curata de toate lucrurile si invataturile lumesti, isi scrie in ea dogmele Sale ca pe o tablita nescrisa[19].

Tot pe aceasta linie, acelasi Sfant Parinte ne spune ca dogmele Bisericii sunt diferite de actul mistic suprem al vederii lui Dumnezeu, insa el (actul vederii Luminii dumnezeiesti), prin natura sa, nu se impotriveste acestora, ci le face si mai sigure in forma in care Biserica le impartaseste: „Alta este credinta de obste, adica dogmele despre Dumnezeu, despre fapturile sensibile si inteligibile precum le-a primit sfanta si soborniceasca Biserica, si alta a vederii, care nu se impotriveste celei ce o naste pe ea, ci o face si mai sigura”[20].

De altfel, traditia crestina rasariteana nu a facut niciodata distinctia neta, de fond, intre mistica si teologie, adica intre experienta si constiinta dogmatica, teologie mistica si teologie dogmatica, adica intre trairea personala a tainelor divine si dogma marturisita de Biserica. Vorbim de o relatie dogmatica-mistica numai din punct de vedere conceptual. In fapt, ele constituie o singura realitate vie, o experienta comuna ce se actualizeaza si sta tot timpul sub semnul Revelatiei divine. Realitatile mistice-tainice ale relatiei cu Dumnezeu sunt in acelasi timp si dogmatice, si invers. Acest fapt il putem observa din aceea ca teologia dogmatica si cea mistica se dezvolta permanent si deodata, adica cu cat inaintam in misterul divin, cu atat inaintam si in perceptia noastra mistica si dogmatica deopotriva. Invataturile despre Sf. Treime si Intrupare, de pilda, nu sunt altceva decat experiente mistice formulate in adevaruri de credinta de ordin dogmatic.

Teologul Andrew Louth anunta si el aceasta interdependenta pe care o introduce insa intr-un sistem conceptual, spunand ca teologia mistica ofera contextul pentru sesizarea nemijlocita a lui Dumnezeu, iar teologia dogmatica incearca sa intrupeze aceste sesizari in termeni obiectivi, care la randul lor ar exprima o intelegere mistica[21]. Sigur ca o analiza asupra fenomenului nu poate fi formulata decat astfel. Ea este insa numai perceptia periferica si extrinseca a realitatii cu pricina, realitate care ramane pentru cei mai multi dintre noi o taina.

Unul dintre cei ce au avut acces la aceasta taina este arhimandritul Sofronie. El nu a vorbit despre mistica si dogma, ci a contopit in chip original cele doua aspecte intr-o realitate teologica existentiala si experimentala ce sta la baza intregului proces spiritual si pe care o numeste: constiinta dogmatica. Prin aceasta expresie nu numai ca salveaza unitatea dintre aspectul dogmatic si cel duhovnicesc, ci, mai mult, confera intregii lui spiritualitati o forta teologica nemaiintalnita pana la el. Pe acest temei afirmam faptul ca prin arhimandritul Sofronie are loc o schimbare de paradigma in traditia patristica, in special in cea filocalica, viata ascetico-mistica fiind conectata la teologie, adica la suportul ei de netagaduit.

*

Arhimandritul Sofronie este personalitatea teologica-spirituala cea mai de seama a veacului ce a trecut. Intemeiati pe scrierile lui am putut surprinde in chip sumar, unitatea pana la identitate a experientei duhovnicesti, pe de o parte, si a teologiei dogmatice, pe de alta. Aceasta idee si realitate teologica reprezinta, de altfel, miezul intregii sale viziuni duhovnicesti. „Constiinta dogmatica” ca sintagma teologica surprinde in chip creator unitatea dintre dogma si spiritualitate. Constiintareprezinta o realitate moral-spirituala, dogmatica, totalitatea normelor credintei exprimate in forme conceptual-rationale. Constiinta dogmatica va sa insemne norma existentiala a tuturor oamenilor ce tind spre desavarsire. Dincolo de o constiinta morala, sociala, etnica omul trebuie sa fie inzestrat si va trebui sa se lupte pentru a dobandi, cu o constiinta dogmatica care il va conduce spre realitatile dumnezeiesti inscrise in el si in care crede. Omul este chemat, asadar, la dobandirea si la cultivarea, mai mult decat a constiintei morale, prin asceza, viata de rugaciune si marturisire vie a credintei, aconstiintei dogmatice, premisa fundamentala a vietii crestinului in vederea desavarsirii lui.

Sursa: www.revistateologica.ro

Autor:
Ieromonah Nathanael Neacsu
Editura:
Doxologia
An aparitie:
2015
Nr. pagini:
369
Limba:
Romana
Cod:
978-606-666-218-5

Scrie o opinie

Nota: HTML este citit ca text!

Rating:
Trimite opinie