Bucuria de a nu fi perfecta. Memorii Bucuresti - Tel Aviv 1941 - 2015, Riri Sylvia Manor

DESCRIERE

RIRI SYLVIA MANOR | BUCURIA DE A NU FI PERFECTA: Memorii Bucuresti - Tel Aviv 1941 - 2015

HUMANITAS, 2106

Extras din Capitolul Octombrie (1958, n.n.,LB). Primele plecari

"[...] Tot in curtea Templului Coral am aflat in anul 1958, pentru prima oara, vestea de necrezut ca s-au eliberat primele aprobari de plecare in Israel. Unii dintre cei care facusera cerere in 1948-1950 incepusera sa primeasca aprobarile. Cine nu a fost atunci in curtea Templului Coral nu poate sti ce sunt bucuria si speranta. Din 1950 granitele erau inchise ermetic pentru evreii sionisti sau pentru cei care doreau de fapt sa se salveze de comunism. Acum toti voiau sa depuna inca o data actele pentru plecare, dupa opt-noua ani de la prima cerere. Pe parcurs, in afara de cazuri razlete, ca al nostru, nimeni nu mai facuse cerere, caci stiau ca de aprobat nu se aproba, dar iti dadeau numele la serviciu si erai dat afara imediat.

Am ajuns in mare graba acasa, am pus tare radioul si am inceput sa discutam. Ce facem? Depuseseram cererea cu un an inainte. Eu mai aveam un an pana sa termin facultatea. Nu s-a aflat la facultate ca am depus cererea nici dupa ce ne-au chemat la militie sa semnam renuntarea la plecare. Dar puteau afla in orice clipa. Sau poate au rupt atunci cererea de plecare. Sa mai depunem o data?

Cand vestea aprobarilor de plecare in Israel s-a raspandit, au inceput sa se formeze cozi uriase la intrarea Militiei de pe Calea Victoriei. Dispozitia era ca toata familia sa se prezinte acolo ca sa completeze formularul cererii de plecare, adica nu era voie sa vina un singur reprezentant.

In consecinta - cum aproape toti doreau sa plece -, s-au format cozi imense de-a lungul bulevardului Elisabeta (cred ca se numea atunci bulevardul 6 Martie) si pana pe Calea Victoriei, la intrarea in sediul militiei. Oameni cu copii, batrani si invalizi stateau incolonati cate patru-cinci pe rand si asteptau de la sase seara, de-a lungul bulevardului, in speranta ca a doua zi, de cand se deschide si pana se inchide militia, sa poata intra si completa formularele.

Am mers pe bulevardul 6 Martie cateva statii cu tramvaiul si coada nu se mai termina. Mii de oameni. Daca as fi putut atunci filma scena acestei impresionante cozi am fi avut azi un document zguduitor. Si in ce liniste stateau atatia oameni la coada! Ore intregi. Le era frica, dar ramaneau la coada. Taceau. Se temeau si de umbra lor. De altfel, erau constienti ca printre ei se pot afla si informatorii Securitatii, plantati acolo sa faca ore suplimentare. Era o coada muta, dar insasi existenta ei insemna o puternica palma data regimului comunist.

Oamenii vazuti afara la coada sau oamenii care intrau la militie si completau cererea erau in pericol de a fi dati afara de la serviciu si din scoli. Si asta nu insemna ca aveau sa se numere neaparat printre fericitii a caror plecare din Romania avea sa fie aprobata. [...]"