Icoane facatoare de minuni ale Maicii Domnului - Sfantul Munte Athos

Miercuri, 4 martie, de la ora 19:00 - Librar pentyru o zi este Ana Barton

Libraria Bizantina

Miercuri de miercuri, carti cu PERSONALITATE

Ana Barton este Librar pentru o zi miercuri, 4 martie, de la ora 19:00.

Evenimentul face parte din Campania Librar pentru o zi, sustinuta de Libraria Bizantina si are ca scop sa reaminteasca publicului de bucuria de a citi cartea in forma ei fizica, in contextul digitalizarii tot mai galopante a continutului.

Recomandarile Anei Barton au fost diverse si foarte variate. A inceput prin a recomanda cartea profesorului Andrei Oisteanu, „Narcotice in cultura romana” (o luasem si eu mai demult in format ebook, dar cred ca o sa-mi iau editia noua tiparita, care este si adaugita). Cartea a luat foarte multe premii la aparitie si este incontinuu reeditata, desi ofera o perspectiva incomoda asupra autorilor ale caror opere le-am invatat pentru bac (sau, poate, tocmai de aceea). Vorbind despre importanta non-fictiunii si cat este de folositor ca un cititor sa nu se limiteze la a citi doar literatura de fictiune („non-fictiunea ne organizeaza viata”), mi-a ramas intiparita in minte o fraza pe care a spus-o pornind de la acest volum: „Cand esti mic, nu stii ca o carte te construieste, nu esti constient cat sau cum te schimba o carte”.

Urmatorul volum recomandat a fost „Dimineata pierduta” de Gabriela Adamesteanu, pe care a marturisit ca o considera continuatoarea literaturii romane interbelice al carei varf a fost atins de Hortensia Papadat-Bengescu. A descris romanul drept „o fresca sociala, culturala si de viata privata”. A continuat cu o carte a unui autor pe care eu, recunosc, l-am ocolit cu buna-stiinta: „In castelul lui Barba-Albastra: Cateva insemnari pentru o redefinire a culturii”, de George Steiner (caracterizat de ea drept „un om de stiinta care spune adevaruri simple si complexe in acelasi timp”). In acest volum, Steiner vorbeste despre moartea culturii clasice si despre evolutia descendenta a culturii occidentale. Eu credeam ca este un autor ezoteric, putin suspect, putin dificil, insa acum sunt foarte curioasa sa-l citesc si cred ca o sa incep tocmai cu acest volum.

Steiner a fost singurul autor strain prezent in selectia Anei Barton. Celelalte patru carti pe care le-a mai recomandat au apartinut altor autori romani, toti contemporani: Alex. Stefanescu, „Mesaj catre tineri: Redescoperiti literatura”, Razvan Petrescu, „Scrisori catre Mihai” („o carte atat de pura, de o puritate intreaga in care e toata durerea unei generatii a neputintei”, „o carte induiosatoare pe care imediat ce am terminat-o am luat-o imediat de la capat”, „o carte care n-avea voie sa se termine”), Ciprian Macesaru si Dan C. Mihailescu, „Despre nerabdarea de a fi rabdator” (am retinut un cuvant minunat pe care autoarea l-a descoperit folosit in carte, un cuvant pe care Dan C. Mihailescu il imprumuta de la Cantemir: „feldeinta”, care inseamna „fel de-a fi”; uneori, un cuvant te poate convinge sa citesti o carte) si, ultima recomandare, Radu Aldulescu, „Prorocii Ierusalimului” („o carte dura si obligatorie”, ce prezinta „o lume subterana cu care nu vrem sa avem de-a face, dar pe care trebuie sa o cunoastem pentru ca ea exista”).

Artistul – carevasazica si scriitorul – e un om ca toti oamenii, numai ca are, hai sa-i zicem, o propensiune catre arta lui. Si niscaiva talent. Sau un talent demolator.

Oricum, in stare bruta, in nicio arta, talentul nu poate mare lucru. Aveam 20 de ani si stateam in caminul artelor plastice. Basca lucram intr-o galerie de arta. Inconjurata asadar numai de artisti.

Dezastru e un eufemism atunci cand vine vorba despre „talentul“ meu la desen. Prietenii mei se plangeau adesea de forma genuina pe care-o aveau cand ajungeau la Academia de Arte si cum incercau profesorii sa-i „dreseze“.

Intr-o seara, i-a venit Danielei, prietena mea cea mai apropiata, studenta la pictura monumentala, ideea sa-mi puna nici mai mult, nici mai putin decat un pix – quelle horreur! – in mana, sa-mi dea o coala si sa-mi spuna, spre a-si demonstra teza cu talentul brut, sa ma joc cuminte pe coala.

Eu am desenat intotdeauna infiorator. Adica nu e nicio diferenta intre ce-mi iesea cand aveam sase ani si ce-mi iese acum. Sunt incremenita-n acest (anti)talent. In fine, m-am straduit nitel, am pus dreapta pe pix si-am trasnit cateva – curajul nebunului – portrete. In total, noua coli.

Studentii la arte le-au privit, au marit ochii si-au decretat: „Vezi c-am avut dreptate? Uite-aici ce linie à la Matisse are! Dac-o duci la facultate, o termini.“ Sincer, cred ca doar m-au folosit drept cobai. N-ai cum sa scoti ceva din mine la capitolul asta.

Dar in ce priveste scrisul, e un pic altfel. Poti simti talentul in forma lui bruta, iar rafinarea, care se face prin „parcurgerea si metabolizarea“ literaturii, dar si a celorlalte arte, nu face altceva decat sa distileze aceasta inzestrare.

Carti bune, carti mediocre, carti proaste

Intr-o etapa a vietii mele, intr-un moment aerat sau scrasnit al existentei, ma apropii de anumite tipuri de scriitura sau le redescopar pe altele.

Nu exista nimic decontextualizat pe lumea asta.

Sunt scriitori imensi carora le-am citit toate cartile si mi-au placut toate. Sunt insa si unii care au scris si pe nesufletul meu, daca-mi permiteti licenta. Dar asta nu-nseamna ca acele carti ale lor sunt proaste. Inseamna doar ca nu rezonez eu cu ele.

Mai sunt scriitori foarte mari pe care nu reusesc sa-i simt. Nu si basta. M-am invinovatit o vreme, dar apoi am inteles ca nu ne potrivim si trebuie sa accept asta. Dar o nepotrivire a mea cu o carte sau cu un scriitor nu inseama ca acea carte nu este valoroasa ori ca autorul scartaie.

Inseamna ca pentru un moment, mai lung sau mai scurt, al vietii mele, compatibilitate nu exista. Ori poate n-o sa existe niciodata.

Valoarea unui artist ori a unei opere nu sade-n puterile mele.

https://www.youtube.com/watch?list=PLAgeQkJa7KbnOKG9FdLkUeqCqFLyZgcxZ&v=_Ve9hape6NE

Spune-ti opinia

Nota: Codul HTML este citit ca si text!