Libraria Bizantina / Vezi toate / Carte / Stiinte sociale / Autoritate si educatie - Emil Stan
Autoritate si educatie - Emil Stan
de Emil Stan
(0 opinii)
Cod produs: 978-973-46-7573-9
Autor: Emil Stan
Editura: Polirom

Pret: 27,95 lei

Emil Stan  |  Autoritate si educatie. POLIROM – Iasi, 2018. Colectia Stiintele educatiei – Structuri, continuturi, tehnici. Extras din Capitolul Vechii greci si relatia Maestru-discipolSofis...
citeste mai mult

Cantitate:

-
+
SAU
ne puteti contacta si la: 0751 166 116 (L-V: 9:00-20:00, S: 10:00-18:00)
Autoritate si educatie - Emil Stan
Autoritate si educatie - Emil Stan

(0 opinii)

Pret: 27,95 lei

Emil Stan  |  Autoritate si educatie. 

POLIROM – Iasi, 2018. 


Colectia Stiintele educatiei – Structuri, continuturi, tehnici. 


Extras din Capitolul Vechii greci si relatia Maestru-discipol

Sofistii nu credea in arete (excelenta dobandita prin nastere), motiv pentru care au preferat sa mizeze totul pe puterea transformatoare a unei cunoasteri rafinate sub forma lui techne, oarecum in sensul in care Socrate (in Menon) echivala cunoasterea cu arete. Cu alte cuvinte, purtatorul autoritatii se legitima prin cunoasterea pe care o detinea, iar subiectul autoritatii nu cauta la purtator decat cunoasterea. Autoritatea epistemica este a “stiutorului”, dar pentru Bochenski la baza autoritatii purtatorului sta increderea posibilului subiect in persoana sa, incredere care poate fi obtinuta si prin mijloace necinstite.

Totodata, multi dintre sofisti se declarau stiutori a tot ceea ce se poate sti, intarind celor din jur impresia de improvizatie laudaroasa cu scopul de a-i atrage pe cei bogati. Sa nu uitam ironia socratica din Hippias Minor: “Se stie ca nu este om mai iscusit decat tine intr-o sumedenie de mestesuguri si eu insumi te-am auzit laudandu-te in agora langa mesele zarafilor si insiruindu-ti nenumaratele iscusinte demne de invidiat. Spuneai ca ai venit cu Olimpia purtand numai lucruri facute de mana ta. Mai intai inelul – cu el ai inceput - , spuneai ca e facut chiar de tine, ca unul care stie sa cizeleze inele. Tot asa si pecetea. La fel strigilul si sticluta cu ulei. Spuneai apoi ca tu insuti ai fost cizmarul sandalelor tale si ca tot singur ti-ai cusut himationul si hitonul. (...) Dar mai spuneai ca ai venit acolo cu poezii, epopei, tragedii, ditirambi si multe si felurite cuvantari in proza. Afirmai ca si stiintele despre care am vorbit le cunosti mai bine decat oricine; la fel, ritnul, armonia si multe altele pe langa acestea, daca imi aduc bine aminte. Era sa uit insa tocmai mnemotehnica, stiinta in care te socoti neintrecut” (Platon, 1976, 368bcde)

Se poate vorbi despre abuz de autoritate in asemenea cazuri? Probabil ca da, dar pedagogia a preluat doar transformarea cunoasterii in instrument de educatie, iar educatia in instrument de legitimare a celor care afirmau ca detin arete, dupa cum excelenta, la randul ei, legitima un anumit statut celui care a atins acest nivel.

Aceasta pledoarie pentru forta transformatoare, legitimanta a cunoasterii va reprezenta punctul central al conceptiei luministe despre progres, libertate si educatie. Scenariul educational construit in jurul cultivarii ratiunii si a autonomiei umane considera ca un purtator al autoritatii este indreptatit la aceasta pozitie prin cunoasterea pe care o detine, dupa cum posibilul subiect al autoritatii se defineste prin faptul ca a parvenit la adevarul elementar ca este “mai putin stiutor, dar doritor sa afle”; cu alte cuvinte, autoritatea purtatorului se intemeiaza pe constientizarea de catre subiect a propriilor precaritati.


Extras din Capitolul Luminismul si relatia profesor-elev


In acest capitol ne-am propus sa relevam modul in care luminismul a reconstruit relatia de auroritate. Avand in vedere ca luminismul a reprezentat, in primul rand, o revolutie a mintii, purtatorul autoritatii se identifica de aceasta data cu stiutorul, tutorele kantian (filosoful, mai degraba savantul, care se ocupa cu cercetarea rationala si pozitiva a lumii, luptand astfel in mod implicit si explicit cu ignoranta si superstitiile).

Subiectul autoritatii nu poate fi decat minorul de care vorbea Kant (adica acela care nu se poate servi de inteligenta proprie fara a fi ajutat de un altul, asa cum afirma filosoful din Konigsberg); de data aceasta conteaza mai putin modul de a fi al purtatorului autotoritatii, luminismul aducand in prim-plan ratiunea, adevarul, cunoasterea pozitiva, verificarea afirmatiilor pe cale rationala sau empirica etc. de fapt, putem vorbi tot de un mod de viata, unul trait in acord cu preceptele ratiunii, adica ale stiintei, luptand in mod declarat impotriva obscurantismului si a partii afective proprii, care perturba demersul ratiunii.

Tutorele (adica purtatorul autoritatii) este legitimat in demersul sau de luminare a minorului (subiectul autoritatii) de “sfanta Trinitate” (Gert Biesta), in numele careia lucreaza (de fapt, de concretizarea imperativului categoric kantin, care cere fiecarui al unei persoane sa poata fi acceptat de orice alta persoana).


Luminismul – “O revolutie a mintii”


Prin relatia profesor-elev, modelul este adus in prezent, chiar daca imbraca forma abstracta a idealului educational, iar profesorul este inteles tot mai mult ca o concretizare imperfecta a acestui ideal/ model. De aceasta data, forta modelului este impusa de valenta sa eliberatoare, care, prin intermediul educatiei, aduce lumina ratiunii in intunericul prejudecatilor, al instinctelor si al afectivitatii.

Pentru luminism, autonomia persoanei presupune autonomia ratiunii, iar rostul educatiei (deci si al profesorului, in calitate de purtator al acestui rol eliberator) este de a cultiva ratiunea prezenta in fiecare persoana. Luminismul reprezinta, potrivit lui Jonathan Israel, o “revolutie a mintii”, iar modelul acestei epoci este cunoscatorul, filosoful. In fapt, cunoasterea stiintifica, in sensul actual al acestei sintagme, ofera doar suportul si resursele necesare luptei cu obscurantismul si prejudecatile (mai ales cele religioase), dar lupta urmeaza sa fie purtata in registrul mai larg al conceptiilor despre lume, despre om, despre divinitate, despre relatia omului cu divinitatea, depasind astfel sfera (fatalmente) limitata a demersului de tip stiintific.

Kant considera ca nimeni nu este atat de stupid incat sa blocheze cunoasterea naturii, ceea ce inseamna ca Aufklaerung se refera la om si la domeniul social (cu alte cuvinte, la reflectia si cunoasterea pozitive din domeniile pe care astazi le subsumam sintagmei stiinte despre om): “Eu am situat punctul central al luminarii, al iesirii oamenilor din minoratul a carui vina o poarta ei insisi, cu deosebire in chestiuni religioase; aceasta intrucat, in ce priveste artele si stiintele, domnitorii nostri n-au nici un interes sa joace rolul de tutore asupra supusilor lor, si mai ales ca acel minorat este, pe cat de pagubitor, pe atat si cel mai dezonorant” (2000, p. 39)

Dar filosoful a avut (si are mereu) de luptat cu prejudecatile, cu ceea ce este considerat de la sine inteles, cu tot ceea ce se legitimeaza (sau macar incearca sa se legitimeze) prin ignorarea ratiunii; este motivul pentru care luminismul a construit un dispozitiv teoretic centrat pe ratiune si pe valorile acesteia: adevar, teorie stiintifica, experiment, cunoastere stiintifica, progres, omul in calitate de subiect cunoscator (ceea ce plaseaza realitatea in pozitia de obiect al cunoasterii), realitatea in calitate de referent ultim al adevarului, responsabilitatea umana pentru binele social.

Afirmarea progresului societatii umane presupune responsabilitatea omului ca individ, dar si a omului ca gen fata de prezentul si, mai ales, fata de viitorul sau; totodata, trebuie acceptata o anumita conceptie despre istorie: “Odata cu trecerea secolelor, va deveni tot mai clar ca acest cult al noului si al originalului in arta se leaga de o perspectiva mai generala care, asa cum se intampla in epoca Iluminismului, considera istoria umana ca pe un proces progresiv de emancipare, a realizarea, ca realizarea tot mai perfecta a omului ideal (...). daca istoria are un sens progresiv, e evident ca va avea mai multa valoare ceea ce e mai <<avansat>> pe drumul incheierii, ceea ce e mai aproape de terminarea procesului. Conditia pentru a concepe istoria ca realizare progresiva  a umanitatii autentice, insa, este ca ea sa poata fi vazuta ca un proces unitar. Numai daca exista Istoria se poate vorbi despre progres” (Vattimo, 1995, p. 6)


citeste mai mult
Autor:
Editura:
An aparitie:
2018

Scrie o opinie

Nota: HTML este citit ca text!

Rating:
Trimite opinie