Icoane facatoare de minuni ale Maicii Domnului - Sfantul Munte Athos

Aristotel - Fizica

0 opinii / Scrie o opinie
  • 79,00 lei

ne puteti contacta si la: 0751 166116

DESCRIERE

A R I S T O T E L  |  F i z I c a 

Corpus aristotelicum  in limba romana. 

Coordonarea proiectului: Alexander Baumgarten (Centrul de filosofie antica si medievala, Universitatea Babes-Bolyai din Cluj). 


Editie bilingva. 

Traducere si comentarii de Alexander Baumgarten. 

Univers Enciclopedic Gold, 2018. 


Extras din “Pentru noi, scopul acestei lucrari.” - Introducere la Fizica lui Aristotel

Pentru ca Fizica lui Aristotel ni se prezinta astazi ca un tratat unitar, asupra caruia cititorul se simte in mod spontan indemnat sa reflecteze ca intreg, o introducere potrivita in lectura acestei carti ar merita sa porneasca strict de la ceea ce constatam ca se afla in fata ochilor nostri, pentru a urca de aici spre principiul istoric al lucrarii. De aceea, imi propun sa redactez aceasta introducere in trei momente: in primul, sa ofer o lectura rapida a cartii date in forma ei actuala, punandu-ma in rolul celui care cerceteaza aceasta carte ca pe un dat al lumii noastre; in al doilea, sa cobor in istoria acestei carti; in ultimul, sa precizez circumstantele acestei traduceri. 

In Fizica, VIII, 3, Aristotel se refera succint la scopul intregii sale carti, fixand un reper al tutror intrebarilor formulate de-a lungul ei: “Aceasta este ceea ce trebuie sa spunem, caci aceasta contine dezlegarea  tuturor dificultatilor si este pentru noi scopul acestei lucrari”. Fraza are un caracter foarte cuprinzator si intrucatva retoric, daca o intelegem ca referindu-se la intreg tratatul. Dar ea trimite in paragraf la o problema precisa: identificarea cauzei pentru care exista, in domeniul fiintelor naturale, deopotriva stare si miscare. Putem corela imediat aceasta intrebare cu definitia naturii din debutul Cartii a II-a, potrivit careia “natura este un anumit principiu si o cauza a faptului de a fi miscat si al celui de a fi in repaus”. Asadar, scopul Fizicii ar putea sa fie inteles drept o cercetare a modului in care natura poate fi principiu, deopotriva, al starii si al repausului. Dar putem, oare, sa intelegem aceasta idee la nivelul posibilitatii simultane a celor doua procese, adica sa accentuam in intrebare conjunctia “si”?

In acest pasaj este evidenta pozitia lui Aristotel, potrivit careia natura presupune o alternanta a miscarii si a repausului. Aceasta pozitie poate fi asociata cu eforturile pe care autorul le face si in Cartea I, si in Cartea a VIII-a, contra sustinatorilor miscarii exclusive sau a repausului exclusiv, acuzandu-i pe cei din urma si de faptul ca argumentele lor sunt inconsistente, dar mai ales de faptul ca ei nu se afla inca pe terenul fizicii, ci doar al filosofiei prime. Alternanta miscarii cu repausul produce, in Cartea a VIII-a, si un argument al existentei primului motor imobil. Dar primil motor imobil fusese comparat cu intelectul anaxagorian anterior acestui argument, iar comparatia avusese loc in termenii in care: a) in Despre suflet, III, 4, Aristotel comparase acelasi intelect al lui Anaxagoras cu propriul concept al intelectului posibil; b) miscarea si repausul au fost asemanate, cu cateva paragrafe mai sus, in aceeasi  Carte a VIII-a, cu intelectul aflat in dispozitie, tratat si el in Despre suflet, II, 5, drept unul dintre cele trei sensuri ale stiutorului. Ar putea reiesi de aici, pe de o parte, faptul ca o apropiere intre conceptul intelectului posibil si cel al primului motor imobil este autorizata  de teztul lui Aristotel si, pe de alta parte, ca miscareasi repausul sunt alternantele care descriu domeniul naturii. 

Dar de ce alternarea lor este necesara pentru natura? Sau mai mult, oare am putea reuni principalele concepte ale Fizicii legandu-le de alternanta miscarii si repausului, ca sa folosim aceasta alternanta drept instrument de intelegere a unui presupus plan al acestui tratat? Sau, mai simplu, putem sa ne formam o privire panoramica asupra Fizicii lui Aristotel folosind aceasta alternanta drept calauza? Si oare de ce reproseaza Aristotel eleatilor, in Cartea I, ca discuta principiile naturii pe terenul filosofiei prime, in vreme ce el insusi stabileste ca principiul ultim al miscarii, adica primul motor imobil, poate fi studiat numai cu instrumentele filosofiei prime? 

Sau, mai mult, putem vedea in evocarea intelectului anaxagorian inteles de Aristotel ca posibilitate pura (aici: a miscarii si a repausului) chiar un raspuns implicit la intrebarea: cum este fizic posibila? Desigur, acest raspuns ar fi: ea este posibila prin ancorarea sa intr-o ontologie a devenirii care mizeaza pe o garantie reala a fenomenelor naturii. Aceasta ontologie a devenirii inseamna intelegerea a ceea ce devine din perspectiva imbinarii intre principiile formei, materiei si privatiei (care sunt enuntate in Cartea a II-a). Sau, asa cum intelege, de pilda, Albert cel Mare in introducerea la propriul comentariu la tratat, fizica este posibila pentru ca are ca obiect un ens completum: “Dar lucrarea naturii este ceea ce este complet in naturiile purtatoare de fiinta [...] caci fiinta completa - ens completum - este cea intentionata de natura, iar aceasta este finita si ia finitudine prin cauzele ei si prin cauza miscatoare, care este eficienta, si prin cauza in vederea careia are loc miscarea, care este scopul”. Asadar, structura cvadripartita a obiectului natural face ca discursul predicativ despre natura sa fie posibil. 

SPECIFICATII

Traducere Alexander Baumgarten
An aparitie 2018