Libraria Bizantina / Vezi toate / Carte / Istorie / Istorie universala / Aristocratia. Scurta istorie de la origini pana in prezent
Aristocratia. Scurta istorie de la origini pana in prezent
de William DOYLE
(0 opinii)
Cod produs: LB-2019-031
Autor: William DOYLE
Editura: CORINT books

Pret: 25,00 lei

William DOYLE  |  Aristocratia. Scurta istorie de la origini pana in prezentCORINT books, 2018Colectia Istorie cu blazon – Colectie initiata si coordonata de Filip-Lucian IorgaTraducere din ...
citeste mai mult

Cantitate:

-
+
SAU
ne puteti contacta si la: 0751 166 116 (L-V: 9:00-20:00, S: 10:00-18:00)
Aristocratia. Scurta istorie de la origini pana in prezent
Aristocratia. Scurta istorie de la origini pana in prezent

(0 opinii)

Pret: 25,00 lei

William DOYLE  |  Aristocratia. Scurta istorie de la origini pana in prezent

CORINT books, 2018

Colectia Istorie cu blazon – Colectie initiata si coordonata de Filip-Lucian Iorga

Traducere din limba engleza de Lidia Gradinaru

Prefata de Filip-Lucian Iorga

||||

Extras din Capitolul 1 – Semnificatii si drepturi

Aristocratia este un cuvant inventat in Grecia antica. Initial, nu se referea la un grup de oameni, ci la o forma de conducere a societatii: domnia celor mai buni. Dar cine erau ei?

De la  constituire la clasa sociala

In Republica, Platon considera ca oamenii cei mai buni ar fi cei care se pricep cel mai bine sa identifice si sa urmareasca interesul comun. Ei s-ar numi “paznici”, carmuitori de meserie si lideri si nu ar fi posesorii unor averi substantiale, caci acestea i-ar putea face sa urmareasca interesul particular, nu pe cel public. Aceasta conceptie era implicit o critica a felului in care orasele-state erau conduse pe vremea lui Platon. Insa ideea de republica a lui Platon nu era considerata practica de cel mai renumit discipol al sau; Aristotel a preferat descrierea prescrierii si a dat o definitie a aristocratiei bazata pe observatie. Aristocratia era o forma de conducere a societatii “in care mai mult de un om, dar nu multi... si se numeste asa fie ca cei care conduc sunt oamenii cei mai buni, fie ca acestia sunt preocupati de interesele statului si ale cetatenilor lui”. Era deci vorba de domnia catorva oameni virtuosi, care se transforma usor in oligarhie “cand se au in vedere doar interesele celor avuti”. Intr-o forma extrema de oligarhie, clasa conducatoare “detine functiile, iar legea stabileste ca fiul sa-i succeada tatalui”. Aristotel era insa realist: bogatia era esentiala pentru sustinerea celor care huzuresc, iar lipsa tentatiei, necesara pentru detinatorii functiilor publice, si astfel, intr-o aristocratie, magistratii erau alesi “atat dupa avutia lor, cat si dupa merit”. Iar daca “principiul unei aristocratii era virtutea”, aceasta calitate era mai probabil sa se gaseasca in randul celor “de neam bun si bine-crescuti”, obarsia buna fiind data “numai de avutia straveche si virtute”.

Prin urmare, forma aristocratica de conducere a societatii a avut inca de la prima ei formulare nuante sociale distincte. Originea buna fusese un element distinctiv foarte apreciat in Grecia secole la rand inainte de Platon si Aristotel. Dupa cei mai vechi poeti clasici, Hesiod si Homer, eroii descindeau din figuri legendare, ca sa nu spunem zei. Si in Roma antica, obarsia nobila aducea cu sine prestigiu, privilegii si drepturi de putere. Alaturi de cuvantul grec “aristocratie”, termenii folositi de romani pentru a indica distinctia ereditara au avut ecou in intreaga istorie a guvernarii si organizarii sociale europene. Elita sociala a primei republici se presupunea a fi alcatuita din descendentii parintilor fondatori ai cetatii, cunoscuti ca patricieni. Chiar si asa, exclusivistul si impenetrabilul ordin patrician nu s-a bucurat niciodata de o dominatie neingradita. In perioada republicana, patricienii au fost constransi in mod inexorabil sa imparta functiile publice si puterea cu cei din afara ordinului. Cu timpul, cei bogati au alcatuit o a doua elita, ordinul ecvestru. Numiti astfel, dupa inchipuitii lor inaintasi, razboinicii calare, membrii ordinului ecvestru erau cetateni destul de bogati pentru a detine acele obiecte costisitoare care erau caii, dar ei nu faceau parte din clasa patricienilor. Iar dupa luptele eroice din secolele al IV-lea si al III-lea i.Hr., si cetatenii de rand, plebeii, au obtinut egalitate politica. Drept urmare, detinerea functiilor si descendenta din detinatorii functiilor au devenit principalul element distinctiv. Membrii familiilor cunoscute pentru o astfel de filiatie, indiferent de originea lor, si-au spus “nobili” (nobiles: “cunoscut” si “nobil” avand aceeasi radacina).

citeste mai mult
Traducere:
Traducere din limba engleza de Lidia Gradinaru Prefata de Filip-Lucian Iorga
Editura:
An aparitie:
2018

Scrie o opinie

Nota: HTML este citit ca text!

Rating:
Trimite opinie