• Psaltirea in versuri
    Psaltirea in versuri

    Psaltirea in versuri ...

Cod produs: C1530

Psaltirea in versuri

Autor: Pr. Constantin C. Popescu-Iasi

Psaltirea in versuri, Pr. Constantin C. Popescu-Iasi - editura DoxologiaPreotul Constantin C. Popescu-Iasi1913-1992Sfantul Apostol Pavel ne indeamna sa traim credinta cu toata fiinta noastra...

Pret: 27,46 lei

Cantitate:

Psaltirea in versuri, Pr. Constantin C. Popescu-Iasi - editura Doxologia

Preotul Constantin C. Popescu-Iasi

1913-1992

Sfantul Apostol Pavel ne indeamna sa traim credinta cu toata fiinta noastra, astfel incat tot ce lucram „sa facem spre slava lui Dumnezeu”, spre preamarirea Lui. Si este lucru minunat acesta, pentru ca nimic nu este mai frumos si mai folositor pentru viata omului decat slujirea cuvantului lui Dumnezeu in care gasim lumina si bucurie, alinare in necazuri si mangaiere in clipe de intristare.

Tocmai aceasta placuta preocupare, „partea cea buna”, si-a ales-o preotul Constantin C. Popescu-Iasi. Din tinerete il pasiona cuvantul lui Dumnezeu, istoria, literatura si mai ales poezia. Mare iubitor de cultura si de lecturi de calitate, el nu lasa sa treaca nici o zi fara sa citesca dintr-o carte, fara sa invete, sa studieze ceva. In acest sens el a fost cu adevarat un autodidact toata viata.

Parintele Constantin C. Popescu-Iasi s-a nascut la 8 februarie 1913, in localitatea Scanteia din judetul Iasi, fiind al doilea in sirul celor sase copii ai familiei. Tatal sau era brigadier silvic, iar mama sa casnica. A urmat scoala primara in satul natal, dupa care s-a inscris la Seminarul Teologic de la Husi, urmand exemplul fratelui sau Gheorghe. In vara anului 1935, dupa absolvire, se casatoreste cu tanara invatatoare Agripina Cozma din Codaesti, iar la 8 noiembrie 1935 este hirotonit preot pe seama parohiei Mircesti, judetul Vaslui. Pentru a-si completa studiile este admis la cursuri cu frecventa redusa la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Cernauti. Aici a intalnit profesori eruditi si o atmosfera de inalta tinuta intelectuala, teologica si morala, fapt care-i va marca definitiv activitatea, vocatia misionara si destinul sau de slujitor al Bisericii lui Hristos.

In 1939 termina facultatea obtinand diploma de licentiat in teologie. In aceasta calitate cere si i se aproba transferarea la parohia Frenciugi, judetul Iasi, unde va pastori 24 de ani. In anul 1963, din motive de sanatate, (in 1949 s-a imbolnavit de diabet), solicita transferul intr-o parohie misionara, Pocreaca, mai aproape de Iasi, unde va ramane pana la pensionare. In fiecare din aceste trei parohii, in care a functionat, a construit cate o casa parohiala si a reparat bisericile parohiale, implicandu-se in indrumarea credinciosilor ca un pastor adevarat impreuna cu toata familia sa. Sotia lui si cei doi copii au fost alaturi de el sprijinindu-l cu dragoste jertfelnica in tot timpul activitatii sale pastoral-misionare.

In 1974 hotaraste sa ceara pensionarea. Gasise o bojdeuca aproape de Bolta Rece, unde s-a mutat cu familia, investind toate economiile sale pentru reparatii. De acum inainte se dedica preocuparilor carturaresti. Studiase o serie de documente despre o manastire disparuta din satul Trestiana, filie a parohiei Pocreaca. Astfel, intre 1975-1977, lucreaza la monografia Manastirea Trestiana, 288 pagini, caiet mare mss. Ar fi putut fi o adevarata teza de doctorat prin bogatia datelor istorice si multimea documentelor citate. Din nefericire, pana acum, de peste trei decenii, aceasta lucrare n-a interesat pe nimeni si este dureros ca atatea documente si dovezi ale credintei si istoriei neamului romanesc se pierd in uitare!...

Asa cum povestea sotia sa Agripina, parintele Constantin era un neostenit cercetator; citea mult, mai ales din clasici, Eminescu fiindu-i un permanent model si mentor literar, iar Biblia ii era carte de capatai. Scrisese inca din tinerete poezii religioase, dar nu indraznise niciodata sa spere ca vor putea fi publicate. Modestia sa exagerata l-a impiedicat multa vreme sa spere ca va reusi sa creeze ceva de valoare. Dar intr-o zi, in ultima decada a vietii sale, recitind Cartea Iov din Sfanta Scriptura a avut o adevarata revelatie. In fiecare verset, in fiecare rand din Iov parca se regasea pe sine cu propria lui suferinta. Atat de mult l-a impresionat aceasta lectura, incat a dorit sa transpuna in versuri textul biblic, in care gasise atata intarire si mangaiere sufleteasca. Harul poetic, dupa propria sa marturie, a venit de la sine. Incepe aceasta osteneala in noiembrie 1982, incheind versificarea in aprilie anul urmator. Pentru a lamuri o serie de neclaritati, cauta izvoare si studiaza comentarii biblice pe care le aduna intr-un corpus de note explicative.

Splendid poem dramatic, Cartea Iov expune tema suferintei umane si este, fara indoiala, o stralucita descriere a tariei de caracter a lui Iov. In aceasta carte sapientiala se prezinta experienta de mii de ani a vietii omului intre bogatie si saracie, intre bucurie si suferinta, intre bunatate si rautate... in care rasplata adevarata pentru credinta si rabdare o poate da numai Dumnezeu. In anii aceia, cand a lucrat la Iov nu avea de unde sa stie ca au existat si alte incercari de transpunere in versuri a Cartii Iov. Incurajat de aceasta realizare (manuscris dactilografiat) si insufletit de credinta, incearca - dupa mult studiu si documentare – sa transpuna in versuri, in maniera proprie, cativa psalmi ai lui David. Era o incercare temerara. Citind atunci acei psalmi, mi-am dat seama ca era ceva nou. Cunoscandu-i ravna catre cele sfinte si credinta, dar mai ales evlavia si respectul fata de textul Sfintei Scripturi, l-am indemnat sa persevereze si sa versifice intreaga Psaltire, avand atatea modele ilustre ale inaintasilor. Incurajat si de sotia sa Agripina, la insistente si indrumari repetate, parintele Constantin a reusit, in decurs de trei ani, 1986-1989, sa transpuna in versuri intreaga Psaltire. Manuscrisul a fost dactilografiat cu grija in 1989, dar n-a fost posibil sa vada lumina tiparului decat dupa trecerea la cele vesnice a autorului. In 1993 Psaltirea in versuri se publica in trei numere consecutive in revista Mitropoliei Moldovei, Teologie si Viata, iar in 1995 apare in volum separat, Te-oi iubi de-a pururi, Doamne, la Editura Trinitas din Iasi.

Autorul si-ar fi dorit sa apara asa cum a conceput-o el, avand la inceput Cuvant inainte, iar la sfarsit note si comentarii culese cu truda din atatea izvoare, pe care le citeaza cu acribie si in Bibliografie. El voia ca cititorul sa inteleaga, sa priceapa sensurile adanci si adevarate ale fiecarui psalm. Asa cum el s-a straduit ca nici un verset si nici un cuvant din textul original al psalmilor sa nu lipseasca din versiunea Psaltirii sale, tot asa a dorit ca acel Cuvant inainte si notele la psalmi sa completeze in chip fericit textul transpus in versuri.

Nu trebuie sa fii neaparat expert pentru a observa valoarea poemului Dreptul Iov sau Drama unui om in suferinta si mai cu seama a Psaltirii in versuri. El nu a dorit sa concureze cu nimeni. Si-a urmat cu multa rabdare drumul sau, desigur pe o cale destelenita de inaintasi, ferindu-se cu multa grija de orice imitatie si cautand sa nu se indeparteze de textul biblic in spiritul si litera lui. Nu a avut sansa de a se bucura de aprecieri critice. Si totusi, un confrate din generatia sa, a marturisit ca in Psaltire si in celelalte scrieri ale sale, preotul Constantin C. Popescu-Iasi a inscris pagini „de cinste in istoria stradaniilor carturaresti ale neamului nostru”, acestea „avand aroma textelor vechi romanesti, dar in acelasi timp si sonoritatea limbii literare moderne”. Pana acum, dupa mai bine de 16-17 ani, critica literara nu s-a pronuntat in nici un fel, iar aparitia acestei Psaltiri in versuri a trecut neobservata, in timp ce alte Psaltiri versificate s-au bucurat de o larga mediatizare. Citind cu atentie textul unora din psalmi, din acele Psaltiri, se poate vedea clar ca autorii lor s-au indepartat uneori mult de textul biblic, alteori au interpretat in mod eronat sensul original, folosind o traducere libera a textului, ori distorsionand intelesul, din ignoranta. Acestea sunt, desigur, greseli grave, care ar trebui indreptate, dar cine sa o faca!

Indraznesc sa afirm ca versiunea de fata a Psaltirii este cea mai elaborata si cea mai fidela textului biblic, avand un echilibru perfect intre „aroma” limbii romane vechi si a celei moderne, pastrand, in acelasi timp, cel mai autentic spirit al evlaviei crestine. Este evident ca autorul ei a fost calauzit nu doar de „criterii estetice”, ci mai ales de dorinta de a pastra nealterat fiorul credintei si al rugaciunii, gasind in psalmi exprimarea cea mai adecvata a celor mai profunde si intime sentimente omenesti. Se remarca indeosebi claritatea si conciziunea versurilor, multe dintre ele devenind proverbe si cugetari pline de intelepciune, adevarate sentinte morale. Iata cateva versuri memorabile:

Pe cel plin de rautate, rautatea il doboara,

Iar pe drept cine-l uraste, plata nu-i va fi usoara! (ps. 33, v. 21)

Cat de bine si frumos si ce mare fericire,

E ca fratii, toti cati sunt, sa traiasca in unire! (ps. 132, v. 1)

Se preface-n saratura tara cea mai roditoare,

Din pricina rautatii ce poporul ei o are. (ps. 106, v. 34)

Desigur, in timp, dupa multi ani, se va putea face o comparatie corecta intre aceste versiuni ale Psaltirii, fiind asezate fiecare la locul pe care il merita cu adevarat. Precizam insa ca este o mare diferenta intre felul in care intelege rugaciunea un preot, un teolog sau un poet fara pregatire temeinica si fara trairea credintei. Traducerea psalmilor nu poate fi un simplu exercitiu de prozodie, de incercare poetica, oricat de talentat ar fi poetul respectiv. Fara fiorul credintei si fara evlavie adevarata versurile nu vor suna niciodata a rugaciune. Poate fi doar poezie „ce din coada o sa sune”. Chiar transpusi in versuri, psalmii trebuie sa ramana rugaciune, dialog cu Dumnezeu, infiorare in fata Creatorului lumii, smerita recunoastere a starii de pacatosenie a omului aflat mereu intre credinta si indoiala, intre nadejde si neascultare, intre iubire si impietrirea inimii, intre bucurie si durere, intre pacat si rasplatirea dupa dreptate, intre pocainta si iertare, intre viata si moarte, intre mantuire si suferinta vesnica.

Preotul Constantin C. Popescu-Iasi, prin Psaltirea in versuri, adauga o noua nestemata la sirul de Psaltiri versificate in limba romana. In singuratatea suferintei sale, el a incercat prin rugaciune sa construiasca o scara catre Dumnezeu. Psalmii s-au dovedit a fi proba de foc a credintei si a rabdarii sale, el mergand pe cale proprie, desprinzandu-se de modele, de tot ce a putut el cunoaste din ostenelile inaintasilor. De aceea, Psaltirea sa in versuri ramane opera de capetenie a vietii sale.

Trebuie sa amintim ca, dupa 1990, el a incercat versificarea unei alte carti din Biblie, Cantarea Cantarilor. A reusit sa duca la bun sfarsit incercarea, dar nu a mai avut ragazul s-o definitiveze. Adaugase si la aceasta versificare note explicative. Pe baza unor texte sapientiale din Sfanta Scriptura, scrie Cugetari religioase si morale sub forma de catrene. Erau destinate a se citi elevilor la lectiile de religie in scoala. Toate acestea au ramas in manuscris. In anul 1990 aduna in volum poeziile sale religioase si laice pe care le scrisese de-a lungul intregii sale vieti sub titlul Flori de gand, iar in 1991 scrie poemul lirico-didactic Tatal nostru explicat poetic, dedicat elevilor ca o completare la catehismul ortodox.

Tatal nostru explicat poetic a aparut la Editura Helios din Iasi, in 1994 si in 1999 in Cartea Iov. Volumul de poezii Flori de gand apare tot la Editura Helios, Iasi, in 1998, unde sunt incluse si fragmente din Cantarea cantarilor si catrene din Cugetari religioase si morale. Dreptul Iov sau Drama unui om in suferinta s-a publicat in 1999 in cateva mii de exemplare la Editura Lumina din lumina, Bucuresti, cu note, comentarii si bibliografie care s-au epuizat in scurt timp. Daca n-ar fi existat perseverenta si staruintele sotiei sale Agripina, scrierile parintelui Constantin poate n-ar fi ajuns sa fie tiparite niciodata. Ea a dorit ca toata munca de o viata a sotului ei sa vada lumina tiparului, pentru ca florile gandului sau sa rodeasca in suflete bucurie duhovniceasca, pace si buna intelegere intre oameni.

Preotul Constantin C. Popescu-Iasi a incetat din viata in ziua de 25 februarie 1992, la varsta de 79 de ani, dupa o grea suferinta. A fost inmormantat la o margine de alee in cimitirul Eternitatea din Iasi. A plecat pe calea vesniciei cu mahnirea in suflet ca niciuna din cartile sale nu au putut vedea lumina tiparului cat timp el mai era in viata. Ultimii ani i-a trait numai cu acel ideal de viata crestina in care credinta, rugaciunea si iubirea de Dumnezeu s-au impletit permanent cu smerenia, rabdarea si jertfa de sine. A trait cum a scris, cu sinceritate si modestie, dovedind o deplina concordanta intre cuvant si fapta, cu dorinta ca scrierile sale sa reprezinte o punte intre generatii. Mesajul sau ramane senin si luminos, adresandu-se inimilor curate si sincere, care cauta alinarea suferintelor in credinta si rugaciune. Si sunt asa de multe necazuri si nenorociri in lumea in care traim astazi. El a putut strabate cu lumina credintei intr-o perioada zbuciumata, reusind sa ramana increzator si neclintit in convingerile sale. De aceea, viata, ca si opera sa, raman exemplare, ca expresie a unei constiinte crestine demne de urmat, pentru cei care iubesc viata curata, familia, adevarul, munca, bunatatea, omenia si dreptatea. Fie ca aceasta Psaltire in versuri sa aduca lumina, bucurie si liniste in sufletele bunilor crestini, care vor gasi in ea rugaciune, intarire si mantuire.

Pr. Mihai Manolica

Sursa: www.edituradoxologia.ro

Autor:
Pr. Constantin C. Popescu-Iasi
Editura:
Doxologia
An aparitie:
2012
Limba:
Romana
Cod:
6058

Scrie o opinie

Nota: HTML este citit ca text!

Rating: min           max
Continua