• Antimetafizica. In memoriam Nichita
    Antimetafizica. In memoriam Nichita

    Antimetafizica. In memoriam Nichita ...

Cod produs: C432

Antimetafizica. In memoriam Nichita

Antimetafizica. In memoriam Nichita, Fundatia Anastasia - carti eseistica Libraria BizantinaCarui gen de scriere ii apartine forma acestei „aratari literare” ? Are aspectul multidisciplinar ...

Pret: 84,77 lei

Cantitate:

Antimetafizica. In memoriam Nichita, Fundatia Anastasia - carti eseistica Libraria Bizantina

Carui gen de scriere ii apartine forma acestei „aratari literare” ? Are aspectul multidisciplinar al unei insolite exegeze poetice interactive, mai exact al unei ample divagatii parabolice, ilustrata abundent cu poemele originale ale autorilor, care izbuteste sa adune intr-un tot unitar specii spectacular departate – dialoguri, reflectii, eseuri, testimonii, ziceri, epistole, maxime, definitii, divagatii, anecdote, sfaturi, memorii si multa, multa poezie excelenta. Important este ca toate la un loc alcatuiesc o „cozerie” intensa si cuceritoare, cu nedisimulat scop formativ, catehetic. Unul din autori, cel in varsta, o numeste criptic „demers dialectic implicat in estetic” !, iar cel tanar, nici el mai prejos, tine sa-o numeasca „pe cont propriu roman pe viu”, in nici un caz laborator de poezie in vitro ! Si are dreptate, fiindca, la figurat si din unghi riscat, „Antimetafizica” poate fi socotita mai curand un veritabil roman politist sui generis, un „policier” al cautarii pe viu a cararii pierdute de poezie…

N-am de gand sa continui sa dublez textul de fata, sa-i dezvalui in amanunt procedurile sau sa-i comentez concluziile. Vreau sa asmut cititorul sa-l parcurga cu infrigurare si cu folos mare. Fiindca un foarte mare poet, aflat la un pas de moarte si deja „simtindu-i in spate neantul”, a ales un poet tanar ca sa se dea cu totul in mainile acestuia, cu tot „cu casa si cu oras”, cu tot cu gandire si memorie, fara sa faca pic de rabat de la profesiune, taine si tehnici… Peste toate acestea, tare si neobisnuit ramane faptul ca straniul colocviu se poarta pe buza gropii ! Ca si cum s-ar dialoga dinaintea oglinzii periculoase si reci a mortii proxime. Cu moartea-n fata. Se discuta cand incordat, cand destins, cand teoretic, cand aplicat; ultimativ si marturisitor se iau cu asalt adevaruri si valori consacrate – totul urgent, sub presiunea predarii / primirii unui modus esendi propriu Predaniei poetului si poeziei originare.

Poetul tanar, Titu, Aurelian Titu Dumitrescu, nu e nici reporter, nici biograf, nici coleg al lui Nichita Stanescu ; in schimb, ii este insotitor ales in lucrare si, tot asa, preferat camarad de drum si de „divagatie” ! , chiar daca pe alocuri Nichita schimba tonul si i se adreseaza patern. Oricat de „poetica” insotirea, atributiile par sa fi fost de la inceput riguros distribuite : cel care raspunde, Maistiutorul, este Nichita, iar cel care intreaba,Titu, este Stiutorul – cum i-ar numi Mihai Sora. Insist atat in definirea calitatii insotirii celor doi poeti, deoarece frumusetea si interesul imediat pe care-l suscita cartea se datoreaza in mare parte formei si miscarii mesajelor inspre cititor, modului in care primesc sau nu libera trecere de la acesta sau reprezinta impas. Alteori, cititorul constata cu destula surprindere ca, intermitent, mesajele „vorbesc” in paralel, deconcertant, avand ca tactica eschiva „cehoviana”, cum o defineste insusi Nichita, dupa formula :

„ – Ce frumos si bogat ninge, Marfa Petrovna ! / – Natasa Alexandrovna, farasul si matura sunt de negasit ”. In economia discursului, eschivele raspunsurilor sunt veritabile „lunguri de linie”, cele mai multe pasnic-devastatoare !, perfect inrudite modelului amintit : Stiutorul : „- Eu cred ca semeni cu Nikolai Stavroghin / Maistiutorul : – Eu cred ca seman cu Nichita Stanescu. Ne potrivim numai la initiale, dar atat/ Stiutorul : – Ti s-a parut vreodata lumea mica ?/ Maistiutorul: – Stai putin si nu mai scrie, bate cineva la usa. Iar a venit ofiterasul asta de Carlova sa-mi curteze sora. Vrea s-o invite la bal. Cred ca i-a scris in secret si o poezie. S-o las cu el, ce parere ai ? Sa-i deschid usa ? ”. Initiatorul acestor strategii discursive este vizibil Maistiutorul. La ce-I foloseste mesajul voit absurd sau voit intarziat al acestor parelnice vorbiri in dodii ? In mod evident, scopul pare a fi de a ascunde o vreme motivul real al insotirii, cel care a generat de fapt „Antimetafizica” : constatarea si punerea in dezbatere a unei prezumtive alienari genetice a poeziei, a abaterii poeziei de la calea sa. Perfect la curent cu substanta ireversibil contaminata a „ideii scrise”, a poeziei dependente de ideologiile estetice, Nichita spera ca „dialogurile antimetafizice” cu tanarul sau conviv sa poata reorienta interesul pentru poemul originar, recalibrat potrivit standardelor inefabile ale Traditiei poeziei adevarate. Documentul pe care ni-l transmit cei doi poeti e fara precedent. Nu pe sine se transmit, ci coordonatele arhetipale ale Traditiei, modul de a-i recunoaste semnalele si principalele caracteristici care particularizeaza la origine universalitatea poetului si a poeziei, asa cum le percep ei si cum incearca sa le recupereze dialogurile si zicerile lor. Un text cu pronuntat elan descoperitor, formulat peste tot academic, dat de Nichita cu limba de moarte !

Desfasuratorul acestui periplu intru poezie seamana perfect cu schema unui drum, marginit pe o parte cu materie discursiva directionata doctrinar, iar pe cealalta parte-marginit abundent cu materie poetica propriu zisa. Peripetiile insotirii celor doi poeti trec si se petrec intre aceste doua margini – intre discurs si poezie – care incontinent isi dau mana in text si construiesc treptat cheia de bolta a impreuna – lucrarii lor. Care e rostul prezentei masive si nepartinitoare a poeziei celor doi poeti ? Simplu spus, poezia celor doi zice practic ce se zice teoretic, atributie care o face de neevitat. In timp ce speciile mai mult sau mai putin teoretice ale discursului produc involuntar „canoane poetice”, poezia se instituie ca „dreptar” al acestora, taina ei metalingvistica fiind mai fulguranta decat taina canoanelor. Canonul si dreptarul, corespunzatoare celor doua margini, alcatuiesc laolalta icoana drumului vorbit al cartii.

Pe tot parcursul acestui drum, raspunsurile date pe loc de Nichita suna fara cusur, ca si cum dinainte ar fi fost minutios pregatite pentru a fi dictate. Formidabil e ca autorul acestor ziceri neverosimil precise livreaza in tromba, unele dupa altele, calupuri de taine si de ingenioase tehnici poetice, uneori dificil de stocat pana si de Stiutorul Titu, devenit ocazional glorios gramatic al adevarurilor descoperite si puse la dispozitie. Nichita „dicteaza”, Titu observa, comenteaza si noteaza prob ! Cu fiecare snop de pagini, Predania ia fiinta aievea, e mai aproape de ei si ia loc, cu adevaruri cu tot, intre doctrina si poezie, intre marginile aceluiasi drum. 

- Sorin Dumitrescu

Editura:
Anastasia
An aparitie:
2014
Limba:
Romana
Cod:
978-973-1830-21-6

Scrie o opinie

Nota: HTML este citit ca text!

Rating: min           max
Continua